Sursa imaginii: b1.ro
Postat de: trm.md
Ştiri / Economic
26 Apr. 2020 / 15:22
Volumul banilor transferaţi de peste hotare a scăzut
Pandemia de coronavirus afectează volumul remitenţelor. Potrivit Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), în luna martie, diaspora a trimis mai puţini bani acasă, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, remitenţele au scăzut cu 6,2 la sută, relatează Moldova 1.
Potrivit unui comunicat al BNM, în luna martie au fost trimişi în Republica Moldova puţin peste 95 de milioane de dolari, cu 6,2 la sută mai puţin decât în martie 2019. Cei mai mulţi bani au provenit din ţările europene - peste 47 de procente, ţările CSI - 15,7%, iar 37 la sută din din alte state.
Cei mai mulţi bani europeni provin din Italia - 13,2 la sută, pe locul doi s-a clasat Germania cu 11,2%, urmată de Franţa cu 6,5%.
Transferurile din Uniunea Europeană către persoanele fizice în luna martie a constituit 44,88 milioane de dolari, o scădere de 4,3 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Din cauza Brexit, volumul transferurilor din UE în martie a fost cu 7,13 milioane de dolari mai mic.
Transferurile din Israel în luna martie au fost de 17,7% din total, adică 16,8 milioane de dolari, cu 14,2% mai puţin decât în martie anul trecut.
Şi transferurile din Rusia au scăzut cu aproape 35 de procente faţă de anul trecut. Cei mai mulţi bani primiţi din străinătate sunt în euro şi constituie puţin peste 57 de procente, urmate de transferurile în dolari americani - peste 38 la sută. Banii în ruble ruseşti sunt de 4,5 la sută.
Comentarii