Stiri
Putin, târând o valiză burdușită cu euro prin Chișinău
Politică
26.04.2020
10:35
3787
Autor:

Trustia, elegii politikoase
Ieri l-am visat pe Dodon dezumflat, ca un balon de heliu, pe treptele primăriei. „Nu vă jucați cu focul!” – striga el în direcția Curții Constituționale. „Nu știți de frică?!” – se umfla el.
Se făcea că în acel moment Curtea Constituțională declara neconstituțional împrumutul de la ruși, sub pretextul că era în euro falși, și Dodon nu avea cu ce o plăti pe Prima Doamnă Galea, care ștergea ferestrele la fundația „Din suflet”, și pe deputatul Țârdea Bogdat, care s-a legat cu un lanț de tribuna Parlamentului și cânta cu înverșunare imnul Kazahstanului, dar nimeni nu înțelegea ce cânta el în limba kazahă pe care nu o cunoaște. „Acum ce o să zică Vladimir Vladimirovici? Că noi nu-l respectăm?” - se văicăra Dodon.
În timpul acesta apăru Putin, târând o valiză mare, ca valiza Cleopatrei Stratan cântând pe peron „Ghiță, te-aștept deseară la portiță”.
„Uf, în sfârșit, am ajuns”, spuse Putin. – Unde-i Dadon?” – strigă președintele rus cu anvergură mare. „Dadon, te-aștept deseară la portiță/ nu am venit cu mâna goală…” – cântă Putin cu vocea Alei Pugaciova în tinerețe.
„Vai, Vladimir Vldimirovici, veneam eu la Dumneavoastră. S-a produs o mică neînțelegere… Curtea Constituțională zice să nu luăm euro că-s falși…” - se repezi Dodon să pupe mâna celui sosit.
„Lasă scheunatul, Dadon, spune ce facem cu banii, unde-i descarc, valiza îi grea, 200 de milioane de euro, nu-i glumă. Eu dacă am promis, vă dau!” ( Ca din pământ apăru ministrul Șoigu cu o rachetă subsuoară.) „Eu nu mă duc cu banii înapoi, chiar dacă plesnești!” – sublinie frățește Putin.
„Da eu nu am dreptul să iau, Vladimir Vladimirovici. La noi îi olecuțî altfel decât la voi, olecuțî îi republicî parlamentarî” – își ținu respirația Dodon, ca să nu plesnească.
„Mă tratați cu refuz?” – se încruntă Putin în stil derjavnic. - Ce se face aici la voi, Dadon? Eu nu reușesc să spun bine ceva că judecătorii de la Curtea noastră aprobă și asta devine oleacă enervant. Dar nici chiar așa ca la voi nu-i bine. Tu doar ești prezident pe aici, nu-i așa? Sau ce ești?” – se strofoli Putin generos.
„Curtea noastră nu mă ia în serios, își șterge picioarele de mine, Vladimir Vladimirovici, ca și cum eu n-aș fi pșâdinti” - se plânse Dodon inestetic. „Am să-i ignor și eu pe dânșii. Dați banii!” – apucă Dodon geamantanul cu credință.
„Nu, Dadon, - se opuse Putin. – Totul trebuie să fie legal, europenește, ca de la Lisabona la Bladibostok. Dacă în 5 secunde Curtea Constituțională nu se răzgândește, eu ordon să vi se dea împrumutul cu forța! Nu de bună voie merge capra la târg! Șoigu, scoate racheta!” – strigă Putin. (Șoigu scoase racheta din toc.)
„Eu i-am prevenit! Ei nu m-au ascultat! – se lamentă Dodon statalicește. – Poate de folosit o rachetă mai mică, o rachețică… Poate mai bine cu Noviciok? Să nu producem pagube materiale statalității?”.
„5, 4, 3, 2…” – începu să numere Putin aritmetic.
„Eu v-am prevenit!” – strigă Dodon spre Curtea Constituțională.
„1, 0…” - numără Putin invers-consecvent.
În momentul acesta, se zgudui pământul și… m-am trezit brusc. Blocul se clătina cu tot cu mobilă, era un cutremur de pământ autentic, veridic, autohton, de peste Prut, din județul Vrancea.
Acum stau și mă gândesc ce o fi însemnând dacă visezi doi omologi prezidenți? Nu s-ar putea prezice în felul acesta cutremurele de pământ? Nu cumva am făcut o descoperire?
Al vostru valpurginaht, lisergicst, Ion Buraga

Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
29.12.2024
10:05
1303
Cine visează la revoluție?
22.12.2024
10:07
1462
Cine face listele?
15.12.2024
10:41
2349
Înțelepciunea rusească a lui Călin Georgescu
08.12.2024
10:25
2763
Ce îi unește pe Vlad Filat și Ilan Șor?
01.12.2024
10:18
1820
Unde a dispărut înțelepciunea rusească, dacă a fost?
24.11.2024
10:09
2947
Rusia are dreptul să bombardeze pe oricine, fiindcă e măreață
17.11.2024
10:23
1726
Baba Hârca și lecțiile ei de frumusețe
10.11.2024
10:32
1740
Pescarii se recunosc unii pe alții de departe
03.11.2024
10:05
951
E mai bine să alegem politicieni corupți, decât integri
27.10.2024
08:39
1478
Hegemonia chineză va fi mai puțin hegemonică?
20.10.2024
10:14
958
Arabii și pământul arabil
13.10.2024
10:09
1968
Sminteala și rachiul de orez

Top stiri
21.02.2025
08:04
35
Elon Musk surprinde publicul la o conferință cu o drujbă primită de la președintele Argentinei, Javier Milei - FOTO
21.02.2025
06:06
271
Mitch McConnell, simbol al politicii republicane, anunță că se retrage în 2026 după o carieră de decenii în Senat
21.02.2025
05:30
258
Închiderea canalului C8 provoacă dezbatere acerbă în rândul politicienilor francezi de dreapta
21.02.2025
03:44
403
Casa Albă îndeamnă la reluarea negocierilor cu Ucraina pentru un acord strategic privind mineralele.
21.02.2025
03:35
356
Hamas acuzat de schimbarea ostaticilor israelieni cu un cadavru necunoscut în Gaza
21.02.2025
03:08
534
Întâlniri secrete în Elveția: americanii și rușii caută soluții pentru conflictul din Ucraina
21.02.2025
02:10
534
Elon Musk intră în conflict cu un astronaut european: acuzații dure și răspunsuri tăioase în scandalul astronauților blocați pe orbită
21.02.2025
00:55
373
Atentat terorist dejucat lângă Tel Aviv: Bombe găsite și dezamorsate în autobuze goale
21.02.2025
00:47
680
Macron avertizează ferm asupra relațiilor SUA-Rusia înainte de vizita la Trump
20.02.2025
23:57
532
Senatul american confirmă numirea controversată a lui Kash Patel la conducerea FBI, un apropiat al lui Donald Trump
20.02.2025
23:08
392
Parlamentul a decis: Despăgubiri substanțial mai mari pentru bagajele pierdute și zborurile întârziate!
20.02.2025
22:30
565
Trump, apărat de vicepreședintele Vance pentru negocierile cu Putin pe tema Ucrainei: "Aproape de pace în Europa"
20.02.2025
21:44
661
Elon Musk critică președintele Curții Constituționale din România: „Un tiran în loc de un arbitru al justiției”
20.02.2025
21:43
436
UE sprijină Moldova: 400 de milioane de euro pentru reforme și reziliență energetică în primăvară
20.02.2025
21:39
427
Întâlnire crucială între Maia Sandu și Frank-Walter Steinmeier: Sprijin german pentru drumul european al Republicii Moldova
20.02.2025
21:25
402
Maia Sandu întărește parteneriatul cu Germania pentru integrarea europeană și dezvoltare economică
20.02.2025
20:52
460
Teatrul Național „Mihai Eminescu” susține montarea modernă a piesei „Romeo și Julieta” în fața criticilor
20.02.2025
20:20
555
Primarul din Boldurești își reia funcția în timp ce procesul judiciar pentru accidentul fatal din sat stagnează: avocatul familiei Beșliu cere justiție rapidă și echitabilă
20.02.2025
20:19
670
NATO avertizează: Europa trebuie să joace un rol esențial pentru pacea în Ucraina în contextul noilor tensiuni din Slovacia
20.02.2025
19:57
1286
Întâlnirea dintre Zelenski și trimisul SUA Keith Kellogg, anulată pe neașteptate la cererea Washingtonului
20.02.2025
19:38
646
Maia Sandu donează premiul internațional obținut pentru dezvoltarea satului natal Risipeni
20.02.2025
19:31
457
Politicienii pun presiune pe Calea Ferată din Moldova: apel la corectitudine și distanțare de jocurile politice
20.02.2025
19:20
465
Maia Sandu onorează Moldova cu Premiul Reinhard Mohn: Recunoașterea eforturilor democratice și investiție în comunități locale
20.02.2025
19:02
470
Start în forță pentru Programul Național de Limbă Română 2025: Peste 6500 de cursanți se vor bucura de lecții gratuite
20.02.2025
18:43
659
Ambasada SUA la Chișinău: Guvernul american finanțează lucrările pentru noul sediu de pe strada Tighina 12, cu investiții de 250 de milioane de dolari

Actualitate
Parteneri
Descoperă
Actualitate

Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Arhiva sondajelor
Prietenii noștri