SONDAJ: Cum apreciază cetățenii activitatea statului și implicarea armatei în combaterea COVID-19

SONDAJ: Cum apreciază cetățenii activitatea statului și implicarea armatei în combaterea COVID-19

Majoritatea cetățenilor apreciază ca fiind pozitive măsurile luate de autoritățile Republicii Moldova în vederea prevenirii răspândirii noului tip de coronavirus. Cel puțin asta sugerează un sondaj realizat de IMAS, la comanda Public Media Grup. În același timp, aproape un sfert dintre respondeți califică drept insuficiente acțiunile statului.

...

Peste 90% dintre cei chestionați au declarat că sunt de acord cu interzicerea evenimentelor publice și suspendarea activității instituțiilor educaționale. Ceva mai puține persoane, însă, au spus că sunt de acord cu interzicerea slujbelor religioase în biserici. Aproape o treime dintre respondeți nu susțin decizia autorităților de a implica armata în acțiunile de compatere a răspândirii COVID-19.

...

Autorii sondajului au mai constatat că apoape jumate din cei intervievați sunt încrezători că epidemia va fi depășită în următoarele săptămâni sau luni și doar o mică parte se tem că sistemul medical din R. Moldova nu va face față.

Sondajul a fost realizat de compania IMAS la comanda „Public Media Grup”, pe un eșantion de 1.020 de persoane, în perioada 31 martie - 8 aprilie. Interviurile au fost realizate la telefon de către 32 operatori din reţeaua IMAS, în limbile română şi rusă. Repondenții au avut vârsta cuprinsă între 18 - 70 de ani și reprezentă toate raioanele ţării, fiind domiciliate în 432 de localităţi.

* Acest material a fost realizat de Ana Ciotu în cadrul cursului „Multimedia Newroom” oferit de Școala de Studii Avansate în Jurnalism

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.