„Rectificarea bugetului de stat și pachetul de legi anulat de Curtea Constituțională vor fi examinate în Parlament. Despre aceasta a anunțat președintele fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor Corneliu Furculiță. Modificările bugetului de stat, dar și situația creată după decizia Curții Constituționale de anulare a pachetului de legi asumat de Guvern, precum și măsurile autorităților în lupta cu virusul pandemic, au fost temele de bază discutate, miercuri seara, de Consiliul coaliției de guvernare PSRM-PDM”, anunță socialiștii printr-un comunicat.
Democrații și socialiștii au decis ca rectificările la buget, inclusiv impozitarea cu 50% a taxei de 9 euro pe care o plătește fiecare pasager la aeroport, scăderea cotei TVA pentru HoReCa la 15%, facilitarea accesului producătorilor autohtoni în magazinele duty-free, să fie aprobate în ședință de Parlament.
„Aceasta se va face și pentru a veni cu explicații exhaustive cu scopul depășirii speculațiilor apărute în spațiul public Consiliul coaliției a mai stabilit ca prevederile ce se referă la amânarea cu un an a termenului în care produsele de tutun pot fi expuse în magazine, dar și majorarea taxelor pentru industria extractive, să fie revăzute”, se mai arată în comunicat.
Amintim căm ședința Parlamentului, în cadrul căreia trebuia să fie aprobată angajarea răspunderii de Guvern, s-a încheiat înainte de a începe. Asta pentru că deputații socialiști și cei democrați nu s-au prezentat la întrunire. În lipsa cvorumului, ședința a fost anulată. Opoziția s-a arătat scandalizată de acest fapt, numind-o „obrăznicie” și „nesimțire”.
Ulterior, la Curtea Constituțională au fost depuse patru sesizări din partea deputaților PAS, Platformei DA, Pro Moldova și a deputatului independent Alexandru Oleinic.
Deputații au considerat că Guvernul și-a angajat răspunderea și pentru un șir de măsuri bugetar-fiscale care nu au nicio tangență cu starea de urgență și combaterea epidemiei COVID-19.
Într-un final, CC a stabilit că legea e neconstituțională.
Joi dimineața, premierul Ion Chicu anunța că vineri, pe 17 aprilie, va avea loc o ședință ordinară de Guvern prin care se vor aproba aceleași proiecte, deja prin procedură obișnuită.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.