„Odată cu răspândirea COVID-19, autoritățile turce intenționează să elibereze din închisori aproximativ 100 000 de cetățeni. Acum e momentul ca și autoritățile noastre, inclusiv Igor Dodon, să ceară anume eliberarea profesorilor noștri, care nu poartă nicio vină, dar și a altor persoane care nu poartă nicio vină”, a spus Tofan.
Directorul executiv Amnesty International a precizat că pe lângă condițiile inumane de detenție a profesorilor turci, dosarul acestora este plin de semne de întrebare:
„Secretul anchetei în cazul acestui dosar și neclaritatea asumării răspunderii de o singură persoană trezește și mai multe întrebări. Este straniu să auzit că de vină o singură persoană când este evident că s-a acționat într-o echipă, într-un grup mult mai mare și au fost implicate mai multe instituții ale statului”.
Potrivit lui Veaceaslav Tofan, Amnesty International a elaborat și o petiție în acest sens.
„Amnesty International a lansat o petiție în acest sens și îl îndemn pe Președinte și pe întreg personalul Președinției să o semneze și să-i ceară lui Erdogan eliberarea profesorilor noștri, dar și a altor apărători a drepturilor omului. Dacă nu a avut curaj să facă asta când a fost în Turcia, să aibă curaj măcar acum”, a concluzionat Tofan.
AGORA amintește că pe 6 septembrie 2018 șase persoane de origină turcă au fost reținuți de Serviciul de Informare și Securitate. Directorul filialei de la Durlești, directorul adjunct și băiatul lui de 16 ani, precum și o persoană din administrația liceului și încă alte persoane, toți de origine Turcă - au fost ridicate asta dimineață de către ȘIS și duse în direcție necunoscută. Presupunerea este că vor fi urcați cu forța în cursă Chișinău-Istanbul.
Cei șapte cetățeni străini, profesori și administratori ai rețelei de licee „Orizont”, au fost declarați indezirabili și expulzați de pe teritoriul Republicii Moldova în septembrie 2018.
Într-un comunicat de presă, Serviciul Informații și Securitate a explicat că cetățenii turci erau suspectați de legături cu o grupare islamistă, „grupare despre care există indicii că desfășoară acțiuni ilegale în mai multe țări”.
Menționăm că, la 11 iunie curent, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a emis o hotărâre pe acest caz. Mai exact, a decis că s-a încălcat dreptul acestora la libertate și la siguranță, dar și dreptul la viața privată. Prin decizia CtEDO, statul a fost obligat să achite fiecăruia dintre cei cinci aplicanți care s-au adresat Curții câre 25 de mii de euro.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.