300 de persoane în etate au primit ajutor umanitar și suport emoțional din partea unui grup de tineri

300 de persoane în etate au primit ajutor umanitar și suport emoțional din partea unui grup de tineri

Mai multe persoane în vârstă de peste 65 de ani din Republica Moldova au primit pachete cu produse igienice și alimentare de primă necesitate, dar și materiale informaționale cu privire la măsurile de protecție împotriva la COVID-19. Ajutorul a fost acordat în cadrul unei acțiuni lansate de Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) în Moldova în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Scopul acțiunii este de a stimula coeziunea socială și dialogul dintre generații în contextul pandemiei COVID-19 și sprijină eforturile naționale de a proteja persoanele în vârstă, inclusiv prin implicarea tinerei generații.

...

Selectarea celor 300 de persoane cu vârsta de peste 65 de ani a fost realizată în parteneriat cu autoritățile locale de specialitate în domeniul asistenței sociale și protecția familiei din cele patru raioane și asistenții sociali comunitari. Vârstnicii primesc pachetele cu produse de primă necesitate chiar în ajunul sărbătorilor de Paște.

...

Cei 15 tineri voluntari vor fi instruiți de către psihologi cu experiență din Republica Moldova, iar ulterior vor comunica cu persoanele în vârstă, la telefon, pentru a le informa despre măsurile de protecție împotriva la COVID-19 și a le susține emoțional în perioada de izolare socială.

Conform datelor Biroului Național de Statistică, actualmente în Republica Moldova locuiesc peste jumătate de milion de persoane cu vârsta de peste 60 de ani, adică a cincea parte din populație. Mai mult de jumătate dintre persoanele în vârstă sunt femei. Circa 40% sunt gospodării formate de vârstnici solitari (singuratici). În același timp, fiecare a 4-a persoană este un tânăr sau o tânără cu vârsta de până la 35 de ani.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.