17:55:59 23.02.2025
Stiri

CORONAVIRUS // SPITAL cu 700 de locuri, amenajat la „Moldexpo”: Va fi folosit ca centru de TRIERE a persoanelor infectate cu COVID-19 și va fi gata săptămâna viitoare

Social 29.03.2020 17:39 Vizualizări2068 Autor:
CORONAVIRUS // SPITAL cu 700 de locuri, amenajat la „Moldexpo”: Va fi folosit ca centru de TRIERE a persoanelor infectate cu COVID-19 și va fi gata săptămâna viitoare Noi

Autoritățile vor amenaja, până cel târziu joia viitoare, un spital cu 700 de locuri la Centrul expozițional „Moldexpo” din Chișinău, care va fi folosit, inițial, în calitate de centru de triere pentru persoanele infectate cu COVID-19.

Anunțul a fost făcut de premierul Ion Chicu astăzi, după ședința Centrului Unic de Comandă privind gestionarea crizei legate de noul coronavirus.

Așa-zisul „spital de câmp” va avea o suprafață de 5 000 de metri pătrați, premierul Chicu subliniind că acolo există sistem de ventilare și capacități de a asigura intimitatea bolnavilor.

„Până miercuri-seară, maximum joi, această unitate medicală va fi amenajată. Dacă se va păstra dinamica actuală a cazurilor înregistrate, acest spațiu ne va trebui începând de săptămâna viitoare”, a afirmat prim-ministrul.

Potrivit sursei citate, șase instituții medicale din Chișinău primesc acum pacienții infectați cu COVID-19, dar și spitalele din Bălți și Cahul. Totodată, se discută despre internarea pacienților cu COVID-19 și în celelalte spitale raionale.

Începând cu 7 martie curent, în R. Moldova au fost confirmate 263 de cazuri cu COVID-19, două persoane au decedat, iar 13 s-au vindecat.

Anterior, premierul Ion Chicu a declarat că, potrivit prognozelor, către mijlocul lunii aprilie, am putea avea peste 2 000 de bolnavi cu COVID-19 în R. Moldova.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte