ANUNȚ // Cum va circula transportul public din Chișinău începând de sâmbătă, 28 martie, și până pe 15 mai


Începând cu 28 martie curent și până la anularea situației de urgență, transportul public din Chișinău, adică troleibuzele și autobuzele, va circula în regim special și va fi gratuit.
Potrivit autorităților capitalei, măsura a fost luată pentru prevenirea și diminuarea infectării prin COVID-19 pe teritoriul municipiului Chișinău.
Programul de activitate al transportului public din Chișinău, valabil până la data de 15 mai 2020:
-Pentru zilele de lucru, între orele: 05:30 – 10:00, dimineața și între orele:16:00 – 20:00, seara.
-Pentru zilele de odihnă, între orele: 06:00 – 10:00, dimineața și între orele:16:00 – 19:30, seara.
Î.M. „Regia Transport Electric”, Î.M. „Parcul Urban de Autobuze” și administratorii rutelor de microbuze vor asigura personalul cu echipamente de protecție și vor dota unitățile de transport cu substanțe dezinfectante.









































































