Ion Chicu: „Către data de 10 aprilie putem atinge cifra de 2000 de pacienți infectați. Dacă vom fi iresponsabili, vom muri mulți”

Ion Chicu: „Către data de 10 aprilie putem atinge cifra de 2000 de pacienți infectați. Dacă vom fi iresponsabili, vom muri mulți”

Dinamica creșterii numărului de pacienți infectați cu COVID-19 vorbește despre faptul că, dacă continuăm în așa mod, către data de 10 aprilie putem atinge cifra de 2000 de pacienți infectați. Declarația a fost făcută de premierul, Ion Chicu. Șeful Cabinetului de miniștri a precizat că în cazul în care țara va ajunge la un asemenea bilanț, sistemul medical din Moldova va fi pus la grea încercare.

„Am văzut evoluțiile în ultimele săptămâni în țările europene, care spre deosebire de noi, în ultimii 30 de ani au investit masiv în sistemele lor medicale, dar chiar și așa nu fac față acestei provocări. În mod evident nici sistemul nostru nu va fi în stare să reziste la un volum atât de mare de adresări”, a spus premierul.

În context, Chicu a reiterat importanța respectării tuturor regulilor stabilite de autorități:

„Măsuri restrictive, care nu ne plac, ne incomodează. Nu ne este pe plac, dar vă spun cu toată sinceritatea că pericolul este major pentru viața noastră, a tuturor. De modul în care ne mobilizăm acum depinde viața celor infectați și decedați în următoarele săptămâni. Dacă continuăm să fim iresponsabili, vom muri mulți”.

Oficialul a precizat că deși în spitalele din țară ar putea fi pregătite aproximativ 4000 de locuri, numărul de cazuri confirmate ar putea fi mai mare.

„Deja am rugat colegii să pregătească spații alternative de acomodare a noilor pacienți, inclusiv hoteluri, săli. Dar acestea vor fi spitale improvizate, fără un nivel de asistență medicală pe care îl avem acum. Problema deficitului de medici nu a putut fi rezolvată într-o lună. Depășirea numărului de 3-4 mii de infectați va însemna o imposibilitate de a acorda suport tuturor”, a mai spus prim-ministrul.

Menționăm că, până în prezent, pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate următoarele cazuri de infecție cu COVID-19:

1 – 7 martie – O femeie de 48 de ani, care venea acasă din Italia, a fost luată în stare gravă de la Aeroportul Internațional Chișinău.

2-3 – 10 martie – Un bărbat din sudul țării, în vârstă de 60 de ani, după o vizită de trei săptămâni în Italia, a ajuns pe mâna medicilor. Totodată, o altă femeie revenită din Italia a ajuns la spital, după ce a ignorat primele sfaturi ale medicilor și s-a autotratat acasă.

4 – 11 martie – Cel de-al patrulea caz a fost înregistrat la o tânără. Și aceasta a venit în țară din Italia, cu un autocar, fiind preluată de medici direct de la punctul de trecere a frontierei.

5- 6 – 12 martie – Au fost confirmate alte două cazuri. Ministerul Sănătății a refuzat să ofere informații despre sexul, vârsta persoanei sau regiunea de trai. Singurele precizări au fost că starea de sănătate a persoanelor este de gravitate medie și că ambele au venit din Italia.

7-8 – 13 martie – Încă două persoane adulte au fost testate pozitiv. În ambele cazuri e vorba de importul infecției. „Nu avem răspândire locală”, au dat asigurări autoritățile.

9-12 – 14 martie - Încă patru cazuri confirmate de coronavirus. În premieră, sunt înregistrate primele două cazuri de transmitere locală a infecției de coronavirus.

13-23 – 15 martie - Au fost confirmate 11 cazuri noi de COVID-19. Printre persoanele infectate se numără un copil.

* 16 martie – Autoritățile au anunțat că o persoană a fost tratată de coronavirus.

24-29 – 16 martie - Au fost anunțate șase cazuri noi confirmate de laborator: două de import, fiind vorba de persoane revenite din Marea Britanie, iar patru - de transmitere locală. Totodată s-a menționat că s-a agravat starea primei persoane infectate cu COVID-19, de la Spitalul Republican.

30 – 17 martie – A fost confirmat un nou caz de import la o persoană revenită din Italia.

* 18 martie – Primul deces: O pacientă de 61 de ani, infectată cu COVID-19, a murit după patru zile de la internarea în spital.

31-36 – 18 martie – Încă șase cazuri au fost confirmate: trei de import și trei de transmitere locală.

37-49 – 19 martie – Încă 13 persoane din Republica Moldova au fost infectate cu noul tip de coronavirus. În șapte cazuri e vorba de importul virusului. Persoanele au revenit din Italia, Marea Britanie și Ucraina.

50-66 – 20 martie – Autoritățile anunță alte 17 cazuri de infectare cu noul coronavirus. Mai multe persoane s-au îmbolnăvit după ce au fost în excursie la o mănăstire din Ucraina.

67-80 – 21 martie – Au fost înregistrate alte 14 cazuri de coronavirus. Se confirmă și primele două infectări ale moldovenilor din Transnistria.

* 21 martie – Femeia ce s-a întors din Italia cu zborul Milano- Chișinău, fiind prima pacientă infectată din Republica Moldova, a fost tratată. Ministerul Sănătății a spus că aceasta va rămâne în spital din alte motive.

81-94 – 22 martie – S-au confirmat alte patru cazuri de import și zece cu transmitere locală.

95-109 – 23 martie – Printre cele 15 cazuri noi anunțate se numără o gravidă și un lucrător medical.

110-125 – 24 martie – Trei cazuri sunt de import, iar 13 cazuri sunt de transmisie locală

126-149 – 25 martie – Încă 24 de cazuri de coronavirus au fost confirmate: trei sunt de import și 21 cu transmisie locală.

150-177 – 26 martie – Încă 28 de cazuri au fost anunțate. Printre persoanele infectate se regăsesc și patru angajați ai Spitalului Clinic Republican.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.