Stiri
Acum stau și mă gândesc dacă nu cumva virusul cu coroană a trecut prin capul lui Dodon și el nu l-a observat? Virusul a trecut, dar coroana lui s-a agățat de un neuron hiperactiv, mai curios, și a rămas înăuntru să-l zgârâie pe Dodon la creier, provocându-i logoree, adică diaree verbală. Iar diareea, conform OMS, e una din simptomele coronavirusului. Zgârâiat la creier, Dodon își imaginează că este medic și că „colegii” de la Ministerul Sănătății o să se supere pe dânsul dacă o să ne spună că virusul trece ca „o gripă simplă” - „Ai avut oleacă probleme cu nasul, olecuță ți-a trecut răceala prin tine și tu ai trecut coronavirusul, nici nu ai știut de lucrul acesta”, îndrugă Dodon și conchide că nu trebuie „să mergem masiv” să ne testăm, ca să nu creăm „impedimente suplimentare la medici”, căci „ei și așa, săracii, au atâta de muncă, dă Doamne lor sănătate să trecem peste”.
Și cu ce-s ocupați medicii așa de tare dacă vi(n)rușii trec ca o gripă simplă? Și de ce s-a mai declarat starea de urgență, dacă coronavi(n)rușii nu sunt periculoși? Tocmai 60 de zile!
Vestea bună e că Dodon nu are de gând să stea acasă, că rămâne în continuare pe „prima linie” a luptei cu coronavinrușii. Cu ce îi poate ajuta el pe cei contaminați? Ar fi trebuit să o întrebăm pe femeia din Bălceana, înainte ca ea să se precipite să plece pe lumea cealaltă. Măcar să fi așteptat să-l voteze pe Dodon la alegerile prezidențiale… Să sperăm că CEC-ul le va permite cetățenilor să-l voteze pe Dodon în orice stare, vii sau morți.
Al vostru vuvuitor, galbanifer, Ion Buraga
Virusul a trecut neobservat prin capul lui Dodon, dar coroana s-a agățat de creier și a rămas înăuntru
Politică
22.03.2020
10:05
3972
Autor:
![Vizualizări](/img/eye.jpg)
![Virusul a trecut neobservat prin capul lui Dodon, dar coroana s-a agățat de creier și a rămas înăuntru](/getimages/620x2000x2/large/465e4fb9c491f63ff0397806ed3e9143.jpg)
Trustia, elegii politikoase
SIS-ul a blocat site-ul președinției statale, după ce un consilier prezidențial folosit sub acoperire a răspândit știrea falsă că cei treizeci și cinci de mii de sirieni pe care Maia Sandu îi va aduce în poșetă din Europa, dacă îl va învinge pe Dodon în alegerile din toamnă, sunt contaminați de coronavirus (virus cu coroană) și vor fi transportați direct în sicrie, iar preoții pravoslavnici vor fi obligați să-i înmormânteze conform ritualurilor musulmane în condițiile în care cimitirile autohtone sunt suprapopulate.
Dar culmea diversiunii sorosiste e că membrele și simpatizantele PSRM vor fi obligate să-i ospăteze pe noii veniți cu colivă și să-i bocească pe cei coronavirusați. „Bravo, SIS! – am strigat eu. -Mai bine mai târziu dacât niciodată!”. Ca să aflu de la Georgeta că și această știre e falsă. SIS a blocat într-adevăr niște siteuri, dar nu pe cele editate de vardaneni, căci nu-i prost să-și blocheze propriii agenți și să-și taie creanga finanțării de sub picioare.
Dimpotrivă, sisiștii sub acoperire au stabilit că Maia Sandu a scris o scrisoare la Bruxelles cerând să se pună embargo politic asupra importului de murături și ridichi moldovenești de primăvară, pentru a periclita PIB-ul național și a obține avantaje electorale în fața lui Dodon.
Dar culmea diversiunii sorosiste e că membrele și simpatizantele PSRM vor fi obligate să-i ospăteze pe noii veniți cu colivă și să-i bocească pe cei coronavirusați. „Bravo, SIS! – am strigat eu. -Mai bine mai târziu dacât niciodată!”. Ca să aflu de la Georgeta că și această știre e falsă. SIS a blocat într-adevăr niște siteuri, dar nu pe cele editate de vardaneni, căci nu-i prost să-și blocheze propriii agenți și să-și taie creanga finanțării de sub picioare.
Dimpotrivă, sisiștii sub acoperire au stabilit că Maia Sandu a scris o scrisoare la Bruxelles cerând să se pună embargo politic asupra importului de murături și ridichi moldovenești de primăvară, pentru a periclita PIB-ul național și a obține avantaje electorale în fața lui Dodon.
Acum stau și mă gândesc dacă nu cumva virusul cu coroană a trecut prin capul lui Dodon și el nu l-a observat? Virusul a trecut, dar coroana lui s-a agățat de un neuron hiperactiv, mai curios, și a rămas înăuntru să-l zgârâie pe Dodon la creier, provocându-i logoree, adică diaree verbală. Iar diareea, conform OMS, e una din simptomele coronavirusului. Zgârâiat la creier, Dodon își imaginează că este medic și că „colegii” de la Ministerul Sănătății o să se supere pe dânsul dacă o să ne spună că virusul trece ca „o gripă simplă” - „Ai avut oleacă probleme cu nasul, olecuță ți-a trecut răceala prin tine și tu ai trecut coronavirusul, nici nu ai știut de lucrul acesta”, îndrugă Dodon și conchide că nu trebuie „să mergem masiv” să ne testăm, ca să nu creăm „impedimente suplimentare la medici”, căci „ei și așa, săracii, au atâta de muncă, dă Doamne lor sănătate să trecem peste”.
Și cu ce-s ocupați medicii așa de tare dacă vi(n)rușii trec ca o gripă simplă? Și de ce s-a mai declarat starea de urgență, dacă coronavi(n)rușii nu sunt periculoși? Tocmai 60 de zile!
Vestea bună e că Dodon nu are de gând să stea acasă, că rămâne în continuare pe „prima linie” a luptei cu coronavinrușii. Cu ce îi poate ajuta el pe cei contaminați? Ar fi trebuit să o întrebăm pe femeia din Bălceana, înainte ca ea să se precipite să plece pe lumea cealaltă. Măcar să fi așteptat să-l voteze pe Dodon la alegerile prezidențiale… Să sperăm că CEC-ul le va permite cetățenilor să-l voteze pe Dodon în orice stare, vii sau morți.
Al vostru vuvuitor, galbanifer, Ion Buraga
Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
29.12.2024
10:05
1301
Cine visează la revoluție?
22.12.2024
10:07
1460
Cine face listele?
15.12.2024
10:41
2347
Înțelepciunea rusească a lui Călin Georgescu
08.12.2024
10:25
2762
Ce îi unește pe Vlad Filat și Ilan Șor?
01.12.2024
10:18
1818
Unde a dispărut înțelepciunea rusească, dacă a fost?
24.11.2024
10:09
2947
Rusia are dreptul să bombardeze pe oricine, fiindcă e măreață
17.11.2024
10:23
1724
Baba Hârca și lecțiile ei de frumusețe
10.11.2024
10:32
1739
Pescarii se recunosc unii pe alții de departe
03.11.2024
10:05
951
E mai bine să alegem politicieni corupți, decât integri
27.10.2024
08:39
1475
Hegemonia chineză va fi mai puțin hegemonică?
20.10.2024
10:14
957
Arabii și pământul arabil
13.10.2024
10:09
1967
Sminteala și rachiul de orez
![](/getimages/620x2000x2/large/199d6a9d426db72eb96107c92223daa6.jpg)
![](/img/eye.jpg)
![](/getimages/620x2000x2/large/bab683ccba33e535c3eb62236a4013ec.jpg)
![](/img/eye.jpg)
![](/getimages/620x2000x2/large/ecc3d3c0272d52cc302363ac04b7c0eb.jpg)
![](/img/eye.jpg)
![](/getimages/620x2000x2/large/051a3e9569c6a7c245f45a12514000c7.jpg)
![](/img/eye.jpg)
![](/getimages/620x2000x2/large/8233b54d3606faa3b3b2323a1c7fd552.jpg)
![](/img/eye.jpg)
![](/getimages/620x2000x2/large/bc11918071410cce709acc9bfc320479.jpg)
![](/img/eye.jpg)
![](/getimages/620x2000x2/large/e7e0c5edd97ee04ceeb6d3594f14472a.jpg)
![](/img/eye.jpg)
![](/getimages/620x2000x2/large/b51701940bb45735f32e66418f19579e.jpg)
![](/img/eye.jpg)
![](/getimages/620x2000x2/large/8c749f9cabec4e285cfe8d28763e179b.jpg)
![](/img/eye.jpg)
![](/getimages/620x2000x2/large/d71aff6d546bee9d086864c3eb76f171.jpg)
![](/img/eye.jpg)
![](/getimages/620x2000x2/large/862244b785068ea0c32bf93ffdd5b399.jpg)
![](/img/eye.jpg)
![](/getimages/620x2000x2/large/4d6c43b922abd61be6f8eeb8ca907c8f.jpg)
![](/img/eye.jpg)
Top stiri
20.02.2025
12:17
7
VIDEO // Dreptate pentru băiatul de 14 ani de la Boldurești, care ar fi fost tamponat MORTAL cu mașina de primarul localității. Lilia Lupașco, magistrata care l-a eliberat pe Platon din închisoare, suspectată de tergiversarea dosarului primarului
20.02.2025
11:59
58
Discuții la nivel înalt: cooperare între MAI și Regatul Unit pentru securitate regională robustă și combaterea amenințărilor hibride
20.02.2025
11:50
192
Igor Grosu explică plecarea Veronicăi Dragalin: Preocuparea pentru securitatea statului vine mai bine mai târziu decât niciodată
20.02.2025
11:31
255
Maia Sandu, distinsă cu Premiul Reinhard Mohn în Germania. Șefa statului DONEAZĂ premiul de 100 000 de euro
20.02.2025
11:30
172
Deputații au comemorat apărătorii Ucrainei și au subliniat pericolul extinderii conflictului în Moldova
20.02.2025
10:59
232
Dezbateri esențiale în Parlament: Reforma pensiilor, inițiative economice și colaborări europene pe ordinea de zi
20.02.2025
10:47
446
FOTO // Premierul Recean vrea să priveze Rusia de ULTIMUL său instrument de SANTAJ: „Linia de tensiune înaltă Chișinău-Vulcănești 400 kV va fi finalizată până la sfârșitul acestui an. Avem nevoie de mai multă viteză”
20.02.2025
09:32
408
UE a majorat cu 100 de milioane de euro ajutorul oferit cetățenilor R. Moldova: Maia Sandu și Dorin Recean: „Acest sprijin de 1,9 MILIARDE de euro ne va permite să accelerăm reformele, să impulsionăm economia și să ne întărim reziliența”
20.02.2025
09:12
388
Donald Trump deschide calea unui posibil nou acord comercial cu Beijingul, lăudând relația sa excelentă cu Xi Jinping
20.02.2025
09:10
917
Trump promite să relanseze acordul cu Ucraina pentru minerale rare, avertizându-l pe Zelenski cu privire la consecințe
20.02.2025
08:05
502
Trump planifică tăieri masive în bugetul militar al SUA: 17 sectoare neafectate, dar Comandamentul european ignorat în discuțiile cu Rusia
20.02.2025
07:47
323
Tensiuni comerciale între China și SUA discutate la OMC: Dialoguri constructive în ciuda acuzațiilor reciproce
20.02.2025
07:03
602
Zelenski în dialog cu emisarul american Kellogg: Tensiuni și alianțe pe scena internațională
20.02.2025
06:54
391
Italia își dezvoltă propria rețea de sateliți pentru a reduce dependența de Starlink-ul lui Elon Musk.
20.02.2025
06:19
762
Trump afirmă că Rusia deține controlul în negocierile privind conflictul din Ucraina
20.02.2025
05:44
411
Delta, despăgubiri financiare impresionante pentru pasagerii avionului răsturnat la Toronto
20.02.2025
05:22
487
Trump promite pacea globală și oprește al treilea război mondial în timpul mandatului său
20.02.2025
05:19
494
Bannon acuză miliardarii Musk, Bezos și Zuckerberg de lipsă de loialitate față de mișcarea MAGA
20.02.2025
04:40
473
Franța și aliații săi, uniți pentru pace și securitate în Ucraina, anunță Macron după consultările de la Elysee
20.02.2025
03:31
1075
Mike Pence și republicanii contestă afirmațiile lui Trump despre Ucraina, declanșând reacții internaționale intense
20.02.2025
01:25
638
Trump provoacă indignare la Kiev: L-a numit dictator pe Zelenski, dar ucrainenii își susțin liderul în fața atacului nejustificat.
20.02.2025
00:52
598
Zelenski mizează pe sprijinul internațional într-o întâlnire crucială cu reprezentantul lui Trump pentru pacea Ucrainei
20.02.2025
00:42
555
Macron și Starmer, la Washington pentru discuții esențiale privind conflictul din Ucraina
19.02.2025
22:04
558
DECIS // Parlamentul European și statele membre ale UE au convenit asupra unui nou plan de sprijin pentru R. Moldova. Nou mecanism de 1,9 miliarde de euro va contribui la accelerarea reformelor socio-economice
19.02.2025
16:24
1481
De ce a DEMISIONAT Mariana Lucrețeanu din funcția de secretar de stat al MAI: „Avem în față o provocare grandioasă – alegerea unui Parlament proeuropean, pentru a salva drumul către UE”
![](/getimages/620x2000x2/large/38ca6d89cf29a30695c112566e8d509b.jpg)
![](/img/eye.jpg)
![](/getimages/620x2000x2/large/67b6f2db8fadf_Ministra-MAI-ambasadoarea-Regatului-Unit-900x505.jpg)
![](/img/eye.jpg)
![](/getimages/620x2000x2/large/67b6f2e9ba88a_67b6ead3ce465e96fa0759c2_Dragalin_vs_Grosu.jpg)
![](/img/eye.jpg)
![](/getimages/620x2000x2/large/67b6f2da71cf8_67b6f113beef4fe58b38852b_6be789f3-7a2b-4370-9c41-8eb5e95ce593.jpeg)
![](/img/eye.jpg)
![](/getimages/620x2000x2/large/67b6f2de1cce0_67b6eca7c258295c1697a971_Screenshot_1.png)
![](/img/eye.jpg)
![](/getimages/620x2000x2/large/67b6e4d0ce4bb_67b6defea9ab3b2b4cb8b688_Screenshot_4.jpg)
![](/img/eye.jpg)
![](/getimages/620x2000x2/large/302948673902dcf722aa69d50cfc8dc1.jpg)
![](/img/eye.jpg)
![](/getimages/620x2000x2/large/484631dec2489642d5647db3b6058a92.jpg)
![](/img/eye.jpg)
![](/getimages/620x2000x2/large/67b6c8b693714_china-steag.jpg)
![](/img/eye.jpg)
![](/getimages/620x2000x2/large/67b6c8c3bd13d_trumpp-zelenski-tw.png)
![](/img/eye.jpg)
![](/getimages/620x2000x2/large/67b6baa46d018_pete-hegseth-tw1.png)
![](/img/eye.jpg)
![](/getimages/620x2000x2/large/67b6bac0c9be6_omc.jpg)
![](/img/eye.jpg)
![](/getimages/620x2000x2/large/67b6ac96ead99_keith-kellogg-captura-video.jpg)
![](/img/eye.jpg)
![](/getimages/620x2000x2/large/67b6aca043ddf_china-sateliti.jpg)
![](/img/eye.jpg)
![](/getimages/620x2000x2/large/67b6ac88320b6_trump-mar-a-lago-taxe-tw.png)
![](/img/eye.jpg)
![](/getimages/620x2000x2/large/67b69e88808bb_aeroportul-din-toronto-zapada-x.jpg)
![](/img/eye.jpg)
![](/getimages/620x2000x2/large/67b69e9400a36_trump-captura.jpg)
![](/img/eye.jpg)
![](/getimages/620x2000x2/large/67b69e7f4b96a_steve-bannon-tw1.png)
![](/img/eye.jpg)
![](/getimages/620x2000x2/large/67b69072d9b76_macron-cu-bolojan-si-premierul-luxemburgului-x.jpg)
![](/img/eye.jpg)
![](/getimages/620x2000x2/large/67b68260c7498_mike-pence-tw.jpg)
![](/img/eye.jpg)
![](/getimages/620x2000x2/large/67b666506b295_zelenski-cu-presa-president.jpg)
![](/img/eye.jpg)
![](/getimages/620x2000x2/large/67b6586533446_zelenski-19-feb-discrus-2025.jpg)
![](/img/eye.jpg)
![](/getimages/620x2000x2/large/67b6584be6626_mike-waltz-captura.jpg)
![](/img/eye.jpg)
![](/getimages/620x2000x2/large/fb17c88491803b1c56a6fb5fe477c321.jpg)
![](/img/eye.jpg)
![](/getimages/620x2000x2/large/3eb058d223f24ed50aea183725ed8765.jpg)
![](/img/eye.jpg)
Actualitate
Parteneri
Descoperă
TOP
![](/getimages/619x421x1/large/67b6f2da71cf8_67b6f113beef4fe58b38852b_6be789f3-7a2b-4370-9c41-8eb5e95ce593.jpeg)
![](/getimages/619x421x1/large/484631dec2489642d5647db3b6058a92.jpg)
![](/getimages/619x421x1/large/67b6e4dbb9eab_67b6d8c21b0d3df0fa6fc13d_siegfried-muresan.jpg)
![](/getimages/619x421x1/large/67b6d67b17b81_67b6d54df009a_v22.jpg)
Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Arhiva sondajelor
Prietenii noștri