Un cămin UTM este în carantină. O studentă a fost diagnosticată cu noul tip de coronavirus

Un cămin UTM este în carantină. O studentă a fost diagnosticată cu noul tip de coronavirus

O studentă a Universității Tehnice din Moldova (UTM) a fost diagnosticată cu coronavirus. Căminul unde locuia fata este în carantină de joi, 19 martie, pentru o perioadă de 14 zile. În clădire au rămas aproximativ 50 de persoane, iar accesul este interzis, scrie Jurnaltv.md.

Rectorul UTM, Viorel Bostan, a spus că decizia de a plasa căminul în carantină a fost luată conform recomandărilor Serviciului Sănătății Publice. Potrivit lui, studenta infectată este originară din satul Bălceana, raionul Hîncești. În urmă cu zece zile, studenta a fost la ore și a contactat cu colega ei de cameră.

La ora amiezii, în perimetrul clădirii au apărut polițiști, care au început să verifice legitimațiile persoanelor care intră. Și-a făcut prezența și o mașină a serviciului de urgență. Studenților le-au fost aduse alimente și produse de igienă, mai scrie sursa citată.

În după amiaza zilei, poliția a sigilat intrarea în cămin, iar trecătorilor le-a fost interzisă prezența în perimetrul clădirii.

Administrația universității spune că măsura este una provizorie și ar putea fi anulată.

Menționăm că primul deces provocat de coronavirus a vizat femeia infectată din satul Bălceana, raionul Hîncești. Localitatea este în prezent în carantină.

Până în prezent, în Republica Moldova au fost înregistrate 49 de cazuri de coronavirus.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.