Suverana britanică, în vârstă de 93 de ani, a fost fotografiată în timp ce părăsea Palatul Buckingham într-o limuzină oficială, însoţită de unul dintre câinii ei din rasa Corgi.
Casa regală britanică a anunţat recent că regina Elisabeta a II-a a anulat petrecerile programate în grădina Palatului Buckingham şi se va muta la Castelul Windsor cu o săptămână mai devreme decât o făcea în această perioadă a anului, cu ocazia vacanţei de Paşte, „ca măsură de precauţie”.
„Este posibil ca regina să rămână acolo şi după perioada Paştelui”, precizează un comunicat dat publicităţii de biroul de presă al Palatului Buckingham.
Familia regală a Marii Britanii şi cea imperială a Japoniei au anunţat joi că o vizită de stat în Marea Britanie a împăratului Naruhito şi a împărătesei Masako, programată pentru primăvara acestui an, a fost amânată.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.