Nagacevschi, care apăra anterior nevaccinarea, întrebat dacă s-ar imuniza împotriva COVID-19. Ce a răspuns ministrul (FOCUS)

Nagacevschi, care apăra anterior nevaccinarea, întrebat dacă s-ar imuniza împotriva COVID-19. Ce a răspuns ministrul (FOCUS)

Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, venit în plenul Parlamentului pentru a justifica modificările la legea cu privire la starea de urgență, asediu și război, a primit o întrebare... despre vaccinuri. Democrata Ruxanda Glavan l-a întrebat dacă acesta se va imuniza în cazul în care va fi elaborat un vaccin contra COVID-19. Deși Glavan nu a spus în ce context îl întreabă pe Nagacevschi despre vaccinare, e de menționat că, acum doi ani, pe vremea unei epidemii de rujeolă, Nagacevschi reprezenta mai multe familii cu copii nevaccinați de ROR, cărora nu li s-a permis să frecventeze școala.

„În nota informativă pe care ați semnat-o, de șase ori ați menționat OMS. Cel mai mult m-a bucurat semnătura dvs. sub aliniatul: „OMS invită toate țările să continue eforturile care au fost eficiente în limitarea numărului de cazuri și răspândirea virusului. Aceste eforturi oferă sistemelor de sănătate și societăților mult timp pentru pregătirea și identificarea tratamentelor și vaccinelor contra aceste maladii”. Spuneți vă rog, dacă în acest timp, unul dintre cele patru laboratoare care muncește asupra depistării vaccinului îl va depista, dvs. în calitate de ministru o să vă vaccinați?”, l-a îmtrebat Glavan pe Nagacevschi.

„Permite-ți-mi să mă abțin, e o chestiune de viață privată. Pe mine mă interesează și un caz care se examinează la CtEDO legat de asta. Eu am înțeles în ce context mă întrebați... Dar ținând cont de Codul Contravențional, s-ar putea să primesc o sancțiune administrativă dacă voi ignora prevederile”, a răspuns ministrul.

„O să-l vaccinăm pe domnul ministru”, a glumit Zinaida Greceanîi.

„Dacă vorbim de o stare de urgență, mi se pare indiscutabil ca atunci când vorbim de carantină forțată sau tratamente forțate, nu poate fi pus la dubiu obligativitatea vaccinării. Sper ca dvs., din poziția oficială, să dați dovadă de faptul că în primul rând noi, care ne asumăm responsabilitatea și punem semnătura, trebuie să vă vaccinați când va fi disponibil vaccinul”, a conchis democrata.

Amintim că Nagacevschi, fiind încă avocat, a reprezentat câteva zeci de familii din Chișinău, Bălți, Sângerei, Ungheni, Nisporeni, Călărași, Telenești, Căușeni, Dubăsari, Cahul și din UTA Găgăuzia, în 2018, pe vreme de epidemie ROR. Familiei i-au solicitat asistența juridică lui Nagacevschi după ce au refuzat să le fie vaccinați copiii din motive religioase sau alte motive.

În septembrie 2018, aprope 5.000 de elevi din clasele primare, gimnaziale și de liceu din înreaga țară nu au mers la școală pentru că nu au fost vaccinați împotriva rujeolei.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.