Ministrul de Externe de la Chișinău, viziă de lucru în Ungaria


Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Aureliu Ciocoi, efectuează o vizită de lucru la Budapesta, la invitaţia Ministrului Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior al Ungariei, Péter Szijjártó.
Un comunicat de presă al ministerului de la Chișinău arată că programul vizitei include întâlniri cu oficiali din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Comerțului Exterior, cu vicepreședintele Adunării Naționale a Ungariei, János Latorcai, și cu viceprim-ministrul Ungariei, Zsolt Semjén.
CITIȚI și R. Moldova, ghidată pe drumul european de către maghiarii SUSPENDAȚI din PPE? Budapesta va trimite două persoane la Chișinău pentru „a consulta Guvernul”
Ciocoi va discuta la Budabesta despre „dezvoltarea cooperării bilaterale în plan politic şi economic, atragerea investiţiilor maghiare în economia naţională, cooperarea regională şi sectorială, precum şi procesul de integrare europeană”.
CITIȚI și Ministrul Ciocoi, avocatul premierului ungar „penalizat” în UE, care ar urma să vină la Chișinău: „Faptul că Orban discută cu Putin nici pe departe nu înseamnă invazia Moscovei la Budapesta”
Aceeași sursă precizează că Aureliu Ciocoi va participa în calitate de invitat la reuniunea anuală a ambasadorilor Ungariei, în cadrul căreia va susţine o alocuţiune.









































































