DEZVĂLUIRI // Ministerele care le-ar putea reveni democraților, odată cu oficializarea coaliției cu PSRM: „Unii deputați PD ar urma să ocupe funcții de MINIȘTRI”


Partidului Democrat (PD) ar urma să dețină șefia a patru ministere, după ce va fi oficializată coaliția cu PSRM. Astfel, democrații ar urma să fie la conducerea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, dar și la cea a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.
„Eu am fost la o discuție cu președintele Igor Dodon, iar viziunea sa era să fie constituită o coaliție dintre PSRM – PD, să existe o responsabilitate comună a guvernării. Mai spunea ca, în prag de Paște sau după Paște, să existe o coaliție pentru o responsabilitate de 50/50, iar după alegerile prezidențiale să fie o altă redistribuire a funcțiilor în stat”, a declarat deputatul Andrian Candu, care ieri a părăsit PD.
Acesta a mai adăugat că democraților ar urma să le revină șefia a patru ministere, după ce va fi oficializată coaliția cu PSRM.
„Se vorbește că ar fi vorba de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, dar și mai nou Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. Asta ținând cont de gafele făcute de ministrul Aureliu Ciocoi”, a precizat Candu, în cadrul unei emisiuni de la „Canal2”.
Sursa citată a mai adăugat că unor deputați din PD li se vor oferi posturile de miniștri, astfel ca să fie oprite plecările din partid. „Unii deputați din PD ar urma să ocupe aceste funcții. Vor fi selectați în așa fel, ca să nu aibă loc alegeri noi în circumscripții”, a conchis Candu.
Președintele fracțiunii PD, Dumitru Diacov, a recunoscut că vor urma remanieri în cadrul Guvernului Chicu și acestea ar putea avea loc în urma unor solicitări din partea democraților.
„Eu cred că o să fie remanieri guvernamentale și noi presupunem care sectoare sunt destul de slabe. Am avut un schimb de păreri nu prea profund pe această temă și eu am spus că nu-i exclus că și noi vom veni, dacă nu se vor face din proprie inițiativă”, a declarat Diacov, într-un interviu pentru „Europa Liberă”.









































































