Tot mai puțini elevi și studenți în R. Moldova: Autoritățile de la Chișinău simplifică procedura de echivalare a actelor de studii obținute peste hotare


Începând cu sesiunea de admitere 2020 din R. Moldova, titularii actelor de studii emise de statele semnatare ale Convenției de la Lisabona nu vor mai depune actele de studii pentru recunoaștere la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării de la Chișinău. Acestea urmează să fie depuse direct la instituțiile de învățământ superior și instituțiile de învățământ profesional tehnic, în care solicitanții vor să fie admiși la studii, sau la organele locale de specialitate din domeniul învățământului, în cazul admiterii în instituțiile de învățământ preuniversitar.
Noile prevederi se regăsesc în „Regulamentul de recunoaștere și echivalare a actelor de studii și a calificărilor obținute în străinătate”, aprobat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, care se referă la recunoașterea și echivalarea actelor de studii și a calificărilor obținute în străinătate de către cetățenii Republicii Moldova, precum și de către cetățenii străini care solicită angajarea în câmpul muncii în Republica Moldova.
Astfel, documentul facilitează procesul de incluziune socială a cetățenilor Republicii Moldova, care se întorc acasă din străinătate și solicită recunoașterea actelor de studii obținute în afara țării pentru a continua studiile în instituțiile de învățământ sau recunoașterea calificărilor profesionale, pentru a se angaja în câmpul muncii pe teritoriul Republicii Moldova.
Menționăm că, potrivit datelor statistice, în anul de studii 2019/2020, în învățământul primar și secundar general au fost înscriși 333,1 mii de elevi sau cu o mie mai puțini comparativ cu anul de studii precedent. Una dintre principalele cauze ale scăderii numărului de elevi și studenți din R. Moldova este migrația.









































































