01:25:22 06.03.2025
Stiri

VIDEO // Tânărul Rjavitin, care a EVADAT din armata transnistreană din cauza tratamentelor INUMANE, a fost înrolat din nou. Acesta deja LAUDĂ autoritățile transnistrene și acuză presa de la Chișinău că i-au denaturat declarațiile

Social 05.02.2020 16:39 Vizualizări1047
VIDEO // Tânărul Rjavitin, care a EVADAT din armata transnistreană din cauza tratamentelor INUMANE, a fost înrolat din nou. Acesta deja LAUDĂ autoritățile transnistrene și acuză presa de la Chișinău că i-au denaturat declarațiile Captură

Tânărul Alexandru Rjavitin a fost din nou înrolat în așa-numita armată transnistreană, după ce pe data de 19 decembrie 2019 a fost reținut în regiunea separatistă. Într-un reportaj realizat de postul de televiziune „Pervîi Prednestrovskii”, Rjavitin laudă reformele pe care le-au făcut autoritățile separatiste în armată și acuză presa moldovenească că i-au trunchiat și denaturat declarațiile din materialele realizate după „dezertare”.

„Rjavitin a dezertat apoi a devenit un instrument al jocurilor informaționale din Moldova. (...) La Chișinău, Rjavitin a dat interviuri pentru presa moldovenească și europeană. A fost interogat și de către serviciile speciale, s-a transformat într-un pion al jocurilor politice”, spun jurnaliștii transnistreni.

Citește și: APEL // Un soldat care a fugit din așa-zisa armată transnistreană și a povestit ororile de acolo, dat DISPĂRUT

Deși a declarat pentru presa de la Chișinău că în armată a fost bătut cu bestialitate de mai multe ori, în acest reportaj Rjavitin spune că nimeni n-a pus niciun deget pe dânsul.

Citește și: Asociația „Promo-LEX”, ÎNGRIJORATĂ de înrolările în așa-zisa armată transnistreană

„Când am ajuns noaptea (pe malul drept al Nistrului – n.red) ei (ofițerii Serviciului de Informații și Securitate - n.red) deja știau tot, știau că eu am fugit. Jurnaliștii mi-au pus întrebări, eu le-am răspuns, însă foarte multe declarații au fost denaturate. În primul reportaj în care figuram erau prezentate doar declarațiile principale, iar contextul integral a fost ascuns. (...) Nimeni din forțele de ordine nu m-au agresat fizic, nimic din aceasta n-a fost”, a spus Rjavitin.

Reprezentanții pretinsei armate transnistrene spun că Rjavitin se simte bine, iar până la ședința de judecată îi este interzis să părăsească unitatea militară.

La sfârșitul lunii decembrie 2019, Asociația Promo-LEX a anunțat că a fost sesizată de prietenii și rudele lui Alexandru Rjavitin referitor la dispariția acestuia din propria casă din localitatea Pervomaisc, raionul Slobozia din regiunea transnistreană.

„Alexandru Rjavitin, fiind înrolat în structurile paramilitare din stânga Nistrului, în august 2015 a reușit să evadeze, acuzând grave abuzuri și încălcări ale drepturilor sale. El a trecut înot râul Nistrul și a mers trei zile pe jos până la Chișinău, în uniforma sa militară și în șlapi, pentru că nu a mai suportat umilințele și bătăile la care era supus. Pentru că a evadat și a îndrăznit să vorbească despre condițiile și tratamentul inuman la care a fost supus, administrația de facto de la Tiraspol i-a pornit „dosar penal”, menționa Promo-LEX.

Deschide.md

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte