Marea Britanie, membră a comunităţii europene din ianuarie 1973, se va retrage oficial din Uniunea Europeană pe 31 ianuarie 2020, la ora locală 23:00.
Va urma o perioadă de tranziţie, până pe 31 decembrie 2020, în care Marea Britanie va continua să aplice reglementările europene.
Irlanda de Nord va continua să aibă statut special şi după perioada de tranziţie, rămânând în uniunea vamală UE până când va fi stabilit un alt statut, prin negocierile referitoare la relaţiile post-Brexit.
Premierul britanic, Boris Johnson, speră să obţină până la sfârşitul acestui an un acord comercial care să reglementeze relaţiile Marii Britanii cu Uniunea Europeană după Brexit. Un reprezentant al Comisiei Europene a semnalat că Uniunea Europeană probabil nu va avea timp să finalizeze până la sfârşitul anului negocierile cu Marea Britanie privind relaţiile post-Brexit.
Eric Mamer, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat că negocierile vor putea începe abia în martie, astfel că nu se pot finaliza până la expirarea perioadei de tranziţie post-Brexit, valabilă până pe 31 decembrie 2020.
Cetățenii moldoveni care au cetățenie română și trăiesc în Marea Britanie pot aplica până în iunie 2021 pentru procedura de statut de rezident, care le permită să rămână în țară după ieșirea acesteia din Uniunea Europeană. Procedura este deschisă celor care locuiesc în Marea Britanie de cel puțin cinci ani.
Cei care nu locuiesc de atâția ani în Marea Britanie pot aplica pentru statutul provizoriu de rezident, care le permite să locuiască și să lucreze în țară pe o perioadă de până la cinci ani. Pentru a fi eligibil, cetățenii trebuie să ajungă în Marea Britanie până la sfârșitul perioadei de tranziție, care se va încheie în decembrie 2020. Începând din 2021, cetățenii români, care vin în Marea Britanie ar putea avea nevoie de vize și permis de muncă.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.