Astfel, peste 3,4 milioane de lei vor fi alocate reprezentanței în Moldova a teleradiocompaniei interstatale „Mir”, unde recent a fost numit în funcția de director Stanislav Vîjga, șeful unei televiziuni afiliate socialiștilor. Pe lângă cele șapte organizații ale CSI, Adunarea Interparlamentară CSI va primi 3,8 milioane de lei.
Organizației Națiunilor Unite îi vor fi transferate 1,4 milioane de lei, Consiliului Europei – 8,3 milioane de lei, iar la OSCE vor ajunge 1,4 milioane de lei.
Țara noastră va achita cota de membru unui număr de 69 de organizații. Pentru aceasta, în bugetul de stat sunt prevăzute 65,6 milioane de lei.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.