Ştiri

Sursa imaginii: stiri.md

Postat de: Mihaela Bucatari

Ştiri / Economic

24 Dec. 2019 / 15:08

FISC: A mai rămas o zi până la expirarea termenul de achitare a impozitului pe avere

Serviciul Fiscal de Stat aduce la cunoştinţa tuturor contribuabililor despre faptul că la data de 25 decembrie 2019 survine termenul de achitare a impozitului pe avere. Deoarece ziua de 25 decembrie a fost declarată zi liberă, termenul limită a fost extins până la data de 26 decembrie.

Impozitul pe avere se aplică asupra persoanelor fizice care deţin bunuri imobiliare cu destinaţie locativă şi căsuţe de vacanţă (cu excepţia terenurilor) a căror valoare cumulativ este estimată: la 1,5 milioane lei şi mai mult şi au o suprafaţă totală de 120 m2 şi mai mult.

Contribuabilii identificaţi până la data de 1 noiembrie 2019, în calitate de subiecţi ai impunerii cu impozitul pe avere au fost informaţi despre suma impozitului pe avere ce urmează a fi achitată prin intermediul avizelor de plată. Acestea au fost remise până la data de 10 decembrie 2019.

În cazul în care impozitul pe avere nu va fi achitat până la 25 decembrie 2019, pentru fiecare zi de întârziere va fi aplicată majorarea de întârziere (penalitate) în mărime de 0,0329 % per zi, din obligaţia neachitată în termen.

 FISC menţionează că impozitul pe avere poate fi achitat şi on-line prin intermediul serviciului guvernamental de plăţi electronice MPay sau prin intermediul  serviciului „Achitarea on-line a impozitelor şi taxelor de către persoanele fizice-cetăţeni”.

Comentarii