„Zbor deasupra unui cuib de cuci”, spectacol jucat la Chișinău de către actori din București


Trupa de actori a Teatrului Arta Deva din București au jucat, zilele trecute, pe scena Teatrului Satiricus I.L.Caragiale din Chișinău, spectacolul „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, o producție după romanul cu același nume de KenKesey, în regia lui Marius Oltean.
În spectacolul, jucat în cadrul unui proiect bilateral, umorul a jonglat cu tragicul pentru a aborda un subiect extrem de sensibil - aplicarea tratamentelor barbare în spitalelede psihiatrie, o istorie care poate fisimțită, dar și trăită grație unui joc actoricesc veritabil, dar și unei transpuneri inedite în scenă.
McMurphy și dorința de libertate
McMurphy, tânărul cu idei nonconformiste, care este considerat și personajul principal al acestui spectacol, este internat în spitalul de psihiatrie pentru reabilitare și chiar din primele clipe se opune vehement regulilor impuse de către sora superioară, Ratched, față de bolnavii din acest spital. Prin comportamentul și deciziile sale, McMurphy își dorește să readucă în spital o atmosferă umană care, precum simte el, ar facilita vindecarea pacienților aflați în acest spital de ani buni.
McMurphy este omul care, mai întâi de toate, își dorește să readucă respectul de sine în comportamentul zilnic al colegilor săi, chiar dacă înțelege că ulterior va plăti pentru aceasta cu libertatea și sănătatea sa, fiind supus, asemenea altor pacienți,tratamentelor inumane.
McMurphy este un om curajos, pentru că nu vrea să renunțe nici în ruptul capului la gândurile sale inovatoare, iar în final își ispășește pedeapsa pentru tot ce face: este „transformat” într-o legumă, un om „cu ochi de ceară”,în scaun cu rotile.
Sora superioară Ratched
În acest spital de boli mintale, toate deciziile sunt luate de către sora șefă Ratched, o persoană lipsită de sentimente, autoritară și crudă. Ratched decide asupra tipului și formei de tratament al bolnavilor, în funcție de intențiile și comportamentul acestora, iar legile devin tot mai aspre pentru cei care se opun, fiind amenințați fără milă cu aplicarea tratamentelor barbare, cum ar fi rundele de electroșocuri, care „omoară” omul.
Prin comportamentul său rigid și ostil, împreună cu colegii săi de breaslă, Ratched este cea căreia cel mai mult îi convine faptul că ține bolnavii la cheremul său, amenințându-izilnic cu „pedepse” care le fură până și viața unui om nebun.
Bromden, Indianul
Șeful (Indianul) sau Bromden devine spectaculos prin faptul că începe a vorbi pentru prima dată, după decenii întregi de tăcere, în momentul când McMurphy îi oferă o gumă de mestecat, iar el îi răspunde: „Mulțumesc”. Astfel, șeful devine confidentul lui McMurphy, iar acesta se gândește la un plan prin care el și Bromden ar putea evada undeva departe, pentru a scăpa de ororile acestui spital, iar în acest fel ia naștere un cântec-manifest al pacienților față de regimul barbar instaurat în spital, care este fredonat de către pacienți în cele mai triste și tensionate momente.
Billy și sinuciderea sa
Prin comportamentul său stingher, tânărul cu tulburări de vorbire, Billy, vine să transmită publicului mesajul că, pe lângă probleme de sănătate mintală, se mai confruntă și cu o frică puternică față de mama sa, care se manifestă prin tulburări și crize mentale, moment pe care, adeseori, sora superioară Ratched îl folosește ca formă de amenințare și persecutare împotriva lui Billy.
Billy este naiv și cuminte, sincer și curat, e omul dornic de sentimente, care acceptă provocarea colegilor de a petrece o seară de amor cu una dintre domnișoarele care a intrat clandestin în spital. El este afectat într-atât de mult de tachinările și persecutările sorei superioare Ratched, încât este nevoit să se sinucidă chiar în biroul acesteia, tăindu-și gâtul.
Un spectacol tulburător
„Zbor deasupra unui cuib de cuci” este o istorie tulburătoare despre suferințele bolnavilor din spitalele de psihiatrie, care ne pune în fața unei dileme vibrante, între nebunie și libertate, care ne face să înțelegem că, de fapt, dorința de putere o pot avea toți oamenii, chiar și cei nebuni.
Text de Eleonora Stăncuță









































































