Un depozit de păstrare a cărbunelui a luat foc ieri-dimineață, în localitatea Camencea, raionul Orhei. În urma incendiului, a fost distrus acoperișul și o parte din cărbunele de lemn. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.
„Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 06:37. La fața locului s-a deplasat un echipaj de salvatori și pompieri din Orhei, care ajunși au stabilit că construcția ardea cu flacără”, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Pompierii au reușit să localizeze arderea fără ca aceasta să obțină răspândire. Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite.
Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit la lichidarea a 25 de situații de risc.

Foto: Facebook/ IGSU

Foto: Facebook/ IGSU

Foto: Facebook/ IGSU

Foto: Facebook/ IGSU

Foto: Facebook/ IGSU