Averea potențialului procuror general
Social 28 noiembrie 2019, 22:56 | 3052

Alexandr Stoianoglo a fost deputat și vicepreședinte al Parlamentului, fiind ales pe listele Partidului Democrat.

Alexandr Stoianoglo a intrat în politică în 2001, când a candidat pentru un fotoliu de deputat pe listele PD. Iar relansarea în politică s-a produs după aprilie 2009. Imediat după alegeri, Stoianoglo a ajuns vicepreşedinte al forului legislativ. Și la parlamentarele anticipate din noiembrie 2010, el a candidat din partea PD. Mai apoi, Stoianoglo a fost ales președinte al Comisiei securitate națională, apărare şi ordine publică. La parlamentarele din noiembrie 2014, el nu a mai candidat, iar câteva luni mai târziu, în ianuarie 2015, a anunțat că părăsește PD și că va candida independent pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. A pierdut în fața actualului bașcan, Irina Vlah. Cea din urmă declarație de avere, Alexandr Stoianoglo a depus-o în 2015. Atunci, el anunța un apartament de 91 de metri pătrați în Chișinău și două automobile, Mitsubishi și Hyundai. Stoianoglo nu făcea referire în declarație la Întreprinderea Individuală „Curdova Țvetana”, înregistrată de soția sa, cu același nume. Compania a fost indicată în declarațiile depuse de Stoianoglo mai târziu, când activa în Parlament. Datele cadastrale arată că locuința familiei Stoianoglo are 160 metri pătrați, și nu 90, cum a indicat anterior. În 2015, Cristina Stoianoglo, fiica lui mai mare, de 19 ani atunci, a cumpărat un apartament de 134,9 metri pătrați în același bloc din Chișinău. Locuința a fost achiziționată la câteva luni după plecarea lui Stoianoglo din PD, respectiv, din Parlament. Potrivit declarației de avere depusă pentru anii 2013-2014, Stoianoglo și soția lui au avut venituri oficiale de aproximativ 500 de mii de lei, în timp ce un apartament de peste 100 de metri pătrați costa de câteva ori mai mult. În 2013, Stoianoglo a cumpărat o încăpere nelocativă, de 60 metri pătrați, în Chișinău. În 2016, acolo a fost deschis un salon de înfrumusețare, gestionat de familia Stoianoglo. 

Opinia ta contează. Comentează!