
VIDEO | Momentul accidentului de la Buiucani, surprins de o cameră de bord
Accidentul tragic de pe strada Alba-Iulia din Chișinău a fost surprins de o cameră de bord. Din imagini se vede că șoferița zboară, la propriu, în troleibuz cu o viteză extrem de mare.
Potrivit poliției, în momentul accidentului șoferița era în stare de ebrietate avansată, având o concentrație de alcool în sânge de 1,87 miligrame la litru.
În urma accidentului de luni, un bărbat care se afla în mașină a murit pe loc, iar 25 de oameni au ajuns la spital, printre care și șoferița. În prezent, încă 9 oameni rămân internați, doi dintre care încă se află în stare gravă.
Șoferița avea antecedente penale, executând și o pedeapsă în penitenciarul de la Rusca. Pe lângă asta, între 2010-2019, pe numele ei au fost emise 43 de procese verbale contravenționale pentru încălcări în trafic.