0:00/ 0:00LIVEQuality1  AudioSubtitle
Un fost funcționar este dator statului
Social 25 septembrie 2019, 20:24 | 1238

Un fost angajat al Parlamentului este obligat să restituie statului aproximativ șase milioane de lei pentru prejudicii cauzate în dosarul „Legii cazinourilor”, în urma unor falsuri făcute în acte publice. Este vorba despre un fost consultant principal al Comisiei economie, buget şi finanţe a legislativului de la Chişinău.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Procuratura Generală, modificările operate în lege au avut ca efect reducerea la jumătate a costului de întreținere a cazinourilor pentru o jumătate de an. În baza probelor acumulate, procurorii au pornit o cauză penală și l-au acționat pe fostul funcționar în justiție. El ar fi schimbat conținutul stenogramei Parlamentului din 15 iulie 2010. Apoi, ar fi redactat şi imprimat textul final al legii menționate, care în rezultat prevedea că pentru „întreţinerea cazinourilor până la șase mese inclusiv, cuantumul taxei constituie 180 de mii de lei pentru fiecare masă de joc, iar începând cu a șaptea, taxa este de 360 de mii de lei”. Astfel, pentru o jumătate de an, prețul menționat fusese redus la jumătate. Funcționarul legislativului ar fi schimbat și data la care legea intra în vigoare. Prin urmare, toate aceste modificări ilegale au devenit lege într-o formulă diferită decât cea votată de către deputați. Fostul angajat al Parlamentului a scăpat de pedeapsă în 2015 prin decizia instanței de judecată, dar decizia a fost atacată de acuzatorii de stat și cauza a fost remisă de două ori pentru o nouă examinare. Acum, bărbatul a fost obligat să restituie în bugetul de stat aproximativ șase milioane de lei. Asta pentru că și-ar fi depășit atribuțiile de serviciu. Deși sentința este executorie, fostul funcționar beneficiază de dreptul de a o ataca la Curtea Supremă de Justiție. 

Opinia ta contează. Comentează!