Promisiunile Maiei Sandu în fața reprezentanților autorităților publice locale (VIDEO)

Promisiunile Maiei Sandu în fața reprezentanților autorităților publice locale (VIDEO)

Prim-ministrul Republicii Moldova a făcut mai multe promisiuni la întâlnirea cu reprezentanții autorităților publice locale. Potrivit Maiei Sandu, Guvernul va adopta în zilele următoare un plan de acțiuni în cadrul programului de guvernare privind autoritățile publice locale. „Vrem să auzim propunerile dumneavoastră”, li s-a adresat premierul celor prezenți.

„Toate aceste schimbări trebuie să redea autorităților locale, în primul rând, libertatea. O lecție pe care o putem învăța din perioada fostului regim e că putem progresa doar dacă suntem liberi”, a spus premierul.

Iată câteva dintre promisiunile făcute de Maia Sandu autorităților publice locale: „Banii vor fi alocați pe baza priorităților stabilite și după criteriile cost-beneficiu, în limita resurselor existente. Vom începe procesul de descentralizare reală. Vom face totul ca cuantumurile bugetelor locale să crească. Vom deschide calea finanțărilor din partea partenerilor străini, să existe finanțare directă către administrația publică locală. Vor rămâne și proiecte coordonate de la nivel central, dar vom promova proiecte, metode și mecanisme de finanțare directă, astfel încât să reducem dependența administrației publice locale de puterea centrală”.

„În această sală avem peste 700 de comunități. [...] Îmi imaginez cât de greu e se să fii primar și funcționar public în Republica Moldova. A fi primar în țara noastră e și mai dificil. [...] Înțelegem foarte bine prin ce coșmar ați trecut în ultimii ani. Știm că ați fost amenințați cu dosare penale, șantajați cu reducerea finanțării pentru comunitățile dumneavoastră. Am înțeles asta și nu am condamnat niciodată acțiunile dumneavoastră care n-au fost suficient de curajoase. Am condamnat regimul care a sufocat autoritățile locale. Nu ne-am supărat atunci când unii dintre dumneavoastră au trimis scrisori comunității internaționale, pe la Bruxelles sau în altă parte. Am înțeles prin ce treceți și n-am venit să ne răzbunăm [...]”, a declarat Maia Sandu.

Citește și: Guvernul promovează un proiect de lege care va exclude posibilitatea amânării alegerilor locale

„Doar regimul Plahotniuc a fost în stare să anuleze alegerile câștigate de reprezentantul opoziției. Vă promit că acest Executiv va trata cu respect absolut toți aleșii locali, indiferent de apartenența politică [...]”, a mai spus lidera PAS.

La eveniment a ținut un discurs și vicepremierul Andrei Năstase, care i-a îndemnat pe toți aleșii locali să aibă caracter.

„Se simte un aer al libertății, un aer de descătușare”, a declarat la începutul întrunirii Viorel Furdui, moderatorul eveniemntului și directorul executiv al Congresul Autorităților Locale din Moldova.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.