Tiraspolul RENUNȚĂ la deciziile unilaterale care vizau administrația locală și cetățenii din satul Varnița, raionul Anenii Noi


Administrația de la Tiraspol a renunțat la decretele, instituite unilateral la 25 ianuarie 2019, potrivit cărora „satul Varnița s-ar afla temporar sub controlul R. Moldova”, iar funcțiile sunt exercitate de pretinsele structuri locale din satul Proteagailovca.
Guvernul de la Chișinău, reprezentanții mediatorilor și observatorilor în procesul de reglementare transnistreană din formatul de negocieri „5+2” au fost informați astăzi, 13 mai, că administrația de la Tiraspol renunță la pretinsele decrete, care vizau autoritățile publice locale și locuitorii din satul Varnița, raionul Anenii Noi.
„Decizia a fost luată în urma efortului autorităților de la Chișinău și a dialogului continuu atât cu mediatorii și observatorii din formatul de negocieri „5+2”, cât și cu reprezentanții administrației de la Tiraspol”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.
Amintim că, la începutul acestui an, administrația din stânga Nistrului a decis să declare nule un set de acte eliberate de autoritatea publică locală din Varnița, obligând locuitorii să le perfecteze la reprezentanțele transnistrene. „Considerăm că aceste decizii unilaterale sunt provocări generate de către reprezentanți din regiunea transnistreană”, se mai arată în comunicat.
Sursa citată subliniază că premierul Pavel Filip a solicitat Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene să sesizeze opinia internațională, dar și reprezentanții mediatorilor și observatorilor în procesul de reglementare transnistreană pentru a face uz de toate pârghiile formatului de negocieri „5+2” și de a impune administrația de la Tiraspol să renunțe la asemenea acțiuni provocatoare.









































































