Un bărbat din satul Pelinia a fost găsit strangulat în gospodăria mamei sale
Un barbat din raionul Drochia a fost gasit strangulat in gospodaria mamei sale. Se presupune ca acesta s-a sinucis din cauza unei datorii bancare. Detalii - in urmatorul grupaj de stiri, pe scurt.
Nenorocirea s-a întâmplat în satul Pelinia. Bărbatul în vârsta de 41 de ani a fost găsit fără suflare chiar de mama sa. Omul nu a lăsat vreun bilet de adio. Potrivit unor săteni, acesta și-a pus capăt zilelor după ce ar fi fost bătut de către amantul soției sale. Polițiștii verifică și altă versiune - bărbatul s-a sinucis din cauza datoriilor pe care le avea față de o bancă. El a lăsat în urmă cinci copii.
O mașină s-a inversat, după ce s-a izbit violent de un tren, astăzi, pe strada Albișoara din Chișinău. Potrivit polițiștilor, șoferul automobilului a ignorat indicatorul „STOP” și a lovit trenul care se afla în viteză. La fața locului au venit o ambulanță și un echipaj al pompierilor, pentru a spăla carosabilul de combustibil. Șoferul riscă să fie amendat cu o mie 500 de lei și șase puncte de penalizare.
Un grav accident rutier s-a produs marți seara, pe bulevardul Grigore Vieru din Chișinău. O mașină BMW a fost făcută zob după ce s-a izbit violent într-un alt automobil. Mașinile au fost grav avariate. Șoferul BMW-ului și alți doi pasageri au fost transportați de urgență la spital. Șoferul BMW-ului ar fi condus cu viteză excesivă. În urma impactului, mașina a fost proiectată într-un pilon de electricitate, care a distrus un panou publicitar. Poliția a pornit un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
(Iar un șofer a fost cât pe ce să provoace un accident după ce a efectuat o manevră de depășire periculoasă. Din imaginile video plaste pe o rețea de socializare se vede cum șoferul unei mașini Hyundai vrea să depășească un tractor și a intrat pe contrasens. Mai mult, șoferul a tăiat calea unui alt automobil, care venea din față și, în vitează, și-a continuat drumul. Cazul nu a fost înregistrat la Inspectoratu Național de Patrulare. Pentru o asemenea încălcare, șoferul riscă o amendă de o mie cinci sute de lei și șase puncte de penalizare.