Asigurări de la București: România rămâne cel mai fidel susținător al integrării europene a R. Moldova


România a dat asigurări că va continua să sprijine parcursul european al R. Moldova şi a îndemnat autorităţile de la Chișinău să-şi consolideze eforturile pentru implementarea reformelor asumate în contextul Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută de secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al României, Dan Neculăescu, în cadrul unei întrevederi la cu secretarii de stat ai MAEIE, Tatiana Molcean și Daniela Morari.
Interlocutorii au discutat la Chișinău despre „stadiul actual al cooperării R. Moldova-UE, importanța aprofundării Parteneriatului Strategic cu România, dar și sprijinul acordat de București autorităților R. Moldova în continuarea procesului de reformă în spirit european”.
Daniela Morari l-a informat pe Dan Neculăescu „despre eforturile autorităţilor în promovarea agendei de reforme”.
La fel, a fost discutată cooperarea în cadrul Parteneriatului Estic, ambele părţi împărtăşind importanţa valorificării reuniunilor de nivel înalt preconizate să aibă loc la mijlocul lunii mai pentru lansarea unei reflecţii cuprinzătoare despre perspectivele Parteneriatului Estic, se arată într-un comunicat de presă al MAEIE.
Pe ordinea de zi a discuției secretarului de stat, Tatiana Molcean, cu omologul său român s-a aflat stadiul proiectelor bilaterale implementate în țara noastră cu sprijinul financiar din partea Guvernului României în domeniul social, protecției mediului, schimbărilor climaterice, renovarea punctelor de trecere a frontierei comune, dar și alte subiecte de interes comun de pe agenda bilaterală.





































































