La nici doua saptamani de la inceputul anului scolar, clase intregi din diferite scoli sunt plasate in carantina. La un liceu Cimislia aproape 300 de elevi din 13 clase si mai multi profesori au fost trimisi in autoizolare. Si la Nisporeni o clasa este in carantina. Intre timp, Igor Dodon a mers in cateva scoli, a asistat la lectii si s-a apropiat de elevi fara sa poarte masca.
Peste 270 de elevi si 11 invatatori de clase primare au trecut la regimul online de invatamant, dupa ce 11 clase ai unei scoli din Cimislia au fost puse in carantina. Se intampla dupa ce in institutie au fost confirmate doua cazuri de contaminare.
Tatiana COMERZAN, DIRECTOAREA LICEULUI “MIHAI EMINESCU” DIN CIMISLIA: ”Informatia am primit-o dimineata, la ora 07:30, am fost sunata si informata ca avem doua cazuri, un caz la un elev si un caz la un profesor.”
Ceilalti elevi merg, in continuare, la scoala si invata in doua schimburi. Iar pana vor reveni colegii lor din carantina, salile vor fi dezinfectate. Asistenta medicala sustine ca si pana acum s-au respectat normele sanitare.
Sofia GALCA, ASISTENTA MEDICALA, LICEUL “MIHAI EMINESCU” DIN CIMISLIA: “Aceste cazuri sunt din afara scolii. Noi respectam absolut toate instructiunile. In fiecare zi dezinfectam.”
Astazi, Comisia pentru Sanatate Publica din Cimislia a luat decizia ca elevii sa revina la scoala pe 22 septembrie. Intre timp, si in alte institutii de invatamant din raion au fost inregistrate cazuri de imbolnavire
Tamara PASCARU, SEFA CENTRULUI DE SANATATE PUBLICA, CIMISLIA: ”Gimanziul din Satul Nou, deja a revenit la studii cu prezenta fizica a elevilor in clase. Astazi este ultima zi pentru Gimnaziul din satul Mihailovca, maine ei vor reveni cu prezenta fizica in institutie.”
Doua cazuri de contaminare in randul elevilor au fost depistate si intr-un liceu din Nisporeni, iar astfel, colegii lor, din clasa a 6-a și a 11-a, vor învața timp de doua săptămâni de la distanța. Informatia a fost confirmata de responsabilii de la direcția de Învățământ din oraș. Deși de la 1 septembrie în tot mai multe școli s-au depistat cazuri de Covid, asta nu l-a împiedicat pe Igor Dodon sa meargă într-o vizita la un liceu din satul Sofia, Drochia.
Ba mai mult, fără sa poarte masca sau mănuși, președintele a intrat într-o clasa și a dat mana cu elevii. Din fotografiile postate pe internet se vede ca acesta a purtat o masca când... a ieșit afara. Potrivit ministerului Educatiei, 13 institutii de învățământ din tara au fost plasate in carantina, fiind depistate cazuri de coronavirus în rândul elevilor și profesorilor.