De ziua ușilor deschise, la oficiul pentru Ocuparea Forței de Muncă din Chișinău a cam bătut vântul. Puțini au fost din cei care au trecut pragul pentru a se interesa ce oferte de joburi noi sunt. S-au arătat dezamăgiți: unii pentru că nu pot fi angajați neavând experiență, alții – pentru că salariile sunt prea mici.
Vladimir spune că astăzi a pășit deja a treia oară pragul direcției, în speranța că își va găsit jobul potrivit. Este student și ar vrea să facă un ban pentru a-și achita studiile.
„Vin a treia oară și nu mă primesc la lucru pentru că am 17 ani și nu vor să mă primească oficial, dar eu vreau. Trebuie să am bani pentru ca să achita pentru învățătură”, Vladimir.
Alexandru însă, chiar dacă și-a găsit un loc de muncă, spune că salariul este prea mic și nu-l poate accepta.
„Se poate de găsit un loc de muncă ca șofer, dar nu îmi convine salariul. Măcar 2 000 cel puțin, pentru că trebuie de achitat pentru apartament, una, alta”, Alexandru, șomer.
Alții în schimb optează pentru job-uri în străinătate.
„Vreau să mă interesez de Israel, dacă pot merge acolo”, Nicolae.
Faptul că cererea nu corespunde cu oferta este cea mai mare problemă a pieței muncii din Republica Moldova, ne spun specialiștii de la Ocuparea Forței de Muncă.
„În mare parte nu sunt atât de multe persoane care sunt în căutarea locurilor de muncă pe când sunt declarate locurile de muncă. Plus locurile de muncă care sunt declarate nu întotdeauna avem o concordanță cu cererea și oferta. Poate fi că persoanele sunt pregătite pentru anumite cerințe care le înaintează angajatorul. Poate fi cazul atunci când angajatorul nu acceptă persoana sau are anumite abilități de prezentare la interviu”, Iuliana Nicorici, Specialistă Principală, Direcția pentru Ocuparea Forței de Muncă, Chișinău.
Oamenii recunosc că este greu să-ți găsești un loc de muncă bun și bine plătit în Republica Moldova, iar pentru a duce un trai cât de cât decent, ar avea nevoie de un salariu de peste 10 mii de lei.
„E foarte greu. –De ce? – Pentru că condițiilor sunt foarte mari. Se cere foarte mult de la lucru când te duci. Cam la 8, 10 mii v-a fi foarte bine aici în Chișinău. Cum așa salariu mai merge, dar așa cum este cu patru, cinci mii cam nu prea.”
„Foarte greu. În primul rând vârsta. Ei mai mult atrag atenție la vârstă. Un salariu măcar de șapte, opt mii ca să trăiești nu îndestulat.”
„Dacă ești un profesionist, atunci îți poți găsi un post de muncă. Dar nu este un salariu care să-ți ajungă la noi în țara noastră.”
La sfârșitul anului 2018, în baza de date a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forței de Muncă erau în evidență peste 10 mii de locuri de muncă vacante, asta în timp ce erau înregistrați peste 18 mii de șomeri, ceea ce înseamnă că unui loc vacant îi revine doi șomeri.