Din Turcia pana in Bulgaria traditiile au fost respectate de crestini, care au sarit ieri in apele reci de Boboteaza. Chiar daca temperaturile au fost extrem de joase, s-au gasit multi curajosi care au incercat sa prinda crucea. Ziua de sase ianuarie a fost sarbatorita atat de crestinii catolici, cat si de cei ortodocsi.
Una dintre cele mai pitoresti traditii de Boboteaza este parada tinuta in orasul bulgaresc Kalofer. In aceasta perioada este atat de frig, incat apele raului din localitate au inghetat. Asta insa nu i-a descurajat pe zecile de barbati, imbracati in costume nationale, sa ia parte la ritual. Inspirati de sunetul cimpoaielor si incalziti cu tuica de prune, au dansat apoi hora in apele reci.
In timpul regimului comunist, oamenii erau arestati daca participau la acest ritual.Si la Istanbul, patriarhul Bartolomeu a fost cel care a oficiat ritualul de aruncare a crucii, petrecut in apele stramtorii Bosfor. Un tanar grec s-a dovedit a fi cel mai rapid.
La final, toti participantii au primit binecuvantarea patriarhului.
Dimitris PANAYOTOPULOS, CRESTIN-ORTODOX: „La inceput iti este frig. Tuturor le este frig. Dar este ceva religios, si mai tarziu te simti mai incalzit, in adancul inimii. Nu tine doar de corp, deasemenea iti deschide inima.”
In Cehia, cativa barbati, purtand pe cap coroane aurii, menite sa ii intruchipeze pe cei trei magi, au intrat in apele raului Vltava. La sase ianuarie, catolicii sarbatoresc Epifania, care simbolizeaza anuntarea nasterii lui Hristos regilor magi, care au venit sa-l vada pe pruncul abia nascut, aducandu-i daruri, aur, smirna si tamaie.
Iar ortodocsii celebreaza botezul Mantuitorului in apele Iordanului de catre Sfantul Ioan.