Au rasunat colinde astazi in multe sate din Moldova. Copiii si-au facut cu greu carari prin zapada, dar efortul a meritat, pentru ca s-au ales cu dulciuri si bani. Picii si-au dat toata silinta - au invatat versurile seri la rand, iar astazi s-au pornit la drum de dimineata ca sa reuseasca sa ajunga la cat mai multe case.
Pe Denis si Valentin i-am intalnit pe strazile de la Bozieni, Hancesti. Baietii, treziti inca de la ora noua, au luat la rand casele din sat ca sa colinde gospodarii.
”E nasterea lui Isus Hristos si trebuie vestea. -Si sa faceti si un ban? -Da. -Ce vreti sa va dea mai mult? -Bani.”
Pungile nu sunt grele, iar banii cam putini in buzunar, pentru ca nici oameni nu prea au ramas in sat, spun baietii.
”Niste bomboane, biscuiti. Vin pe la rude. -Cat ar fi perfect sa iti dea? -100. -E scump? -Colinda e buna.”
Iar dupa cateva incercari fara succes, Vasile Tudor le-a deschis usa casei.
Vasile TUDOR: “Am pregatit dulciuri, cativa lei pentru caiete si carti, covrigei. Sa veniti si cu semanatul.”
Colindatorii l-au prins pe stapanul casei tocmai cand se indrepta spre beci, pentru a umple ulciorul cu vin din bobite zdrobite cu mana sa.
Vinul e pentru oaspetii de la masa: doua cumnate si o verisoara revenita de sarbatori din Italia.
Spun insa ca, acum nici Craciunul nu mai e cum a fost candva.
”Craciunul era mai asteptat, mai vesel. Copii mai multi umblau cu colinda. Asteptam la porti randul sa colindam, dar acum cum cumparam dulciurile asa si raman. ”
”Mai intai au fost la mine, apoi la ei. De dimineata stam la masa cate un paharel de vin.”
Gospodina casei a pregatit bucate alese. Spune ca masa de sarbatoare a fost usor de amenajat pentru ca a primit ajutor de la cele doua nurori.
“Parjoale, racituri, fripturica, batute, clatite. -Cine lipseste de la masa de Craciun? -Fiica, este plecata in SUA de patru ani.”
In familia Ecaterinei Capsamo din Avdarma, insa, e liniste, iar casa - goala. Candela aprinsa si Craciunelul din colt sunt singurele elemente care dau de inteles ca e sarbatoare.
”Nimeni nu va veni, copiii mei sunt la Tiraspol, iar unul e la munca la Moscova, fiul e in Anglia.”
Femeia a facut, insa, bucate asa cum obisnuia pe vremea cand erau copiii acasa.
“Parjoale, salata, salam.”
“Aici e racitura, carne. Pentru trei zile, poate cineva va intra in ospetie. In acest an nu am pe nimeni la masa.”
Si daca multi au ciocnit paharele de vin cu rudele, unii si-au amintit de raposati. De Craciun, an de an, Mitra Garceva isi viziteaza la cimitir parintii. In punga a luat agheasma, doi colaci si cateva bomboane pentru a le da de sufletul celor morti.
“Agheasma ca sa stie ca am venit. Traditia. Ei ne vad de acolo, noi, insa, nu.”
”Cel mai bine e cand sarbatoarea incepe la biserica. In aceasta zi primim oaspeti, traditii, dar sa faci toate acestea si sa nu vii la biserica, sa nu te rogi, totul ar inseamna ca este fals. Va felicit cu ocazia sarbatoarii, dragii mei!”
Pe 7 ianuarie moldovenii marcheaza Craciunul pe stil vechi. Azi mai sarbatoresc si cei din Rusia, Grecia, Muntenegru, Bulgaria, Macedonia, Serbia, Georgia si Etiopia.