Poliţiştii de frontieră din România au CONFISCAT, în 2018, ţigări de contrabandă în valoare de peste 8,6 milioane de euro: Traficanţii erau preponderent din R. Moldova
Poliţiştii de frontieră din România au reţinut anul trecut în vederea confiscării 4 670 000 de pachete ţigări de contrabandă, în valoare de peste 8,6 milioane de euro, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).
Potrivit bilanţului pe 11 luni din 2018, au fost reţinute şi 175,2 kg tutun şi 1 223 kg tutun narghilea şi au fost destructurate 17 grupuri organizate specializate în infracţiuni de contrabandă cu ţigări în care au fost identificate 157 de persoane.
În majoritatea cazurilor, ţigările de contrabandă au fost depistate atât în punctele de trecere ale frontierei, ascunse în mijloace de transport, la frontiera verde, precum şi în zona de competenţă, pe comunicaţiile din apropierea frontierei.
IGPF precizează că traficanţii proveneau, preponderent, din Republica Moldova, România şi Ucraina, dar şi din alte ţări precum: Polonia, Rusia, Bulgaria, Serbia, Turcia, Austria, Germania, Ungaria etc.
De asemenea, se arată că cele mai multe încercări de introducere a ţigărilor în România au fost înregistrate la frontierele de Nord, Est şi Sud-Vest.
Poliţia de Frontieră Română acţionează în sistem integrat alături de alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, precum şi cu alte instituţii ale statului cu atribuţii în domeniul fiscal, pentru combaterea contrabandei, contrafacerii şi comerţului ilegal cu produse de tutun.
CSP, nemulțumit de felul în care politicul atacă Procuratura Anticorupție: „Expunerile publice ale demnitarilor față de activitatea procurorilor trebuie să fie echilibrate, responsabile și fundamentate pe o analiză obiectivă”
Recean cere Tiraspolului LISTA beneficiarilor ajutorului oferit de UE. Chișinăul NU va admite ca gazul să fie folosit de MMZ sau fermele de crypto: „Dacă vom identifica o abatere de la utilizarea corectă a ajutorului, atunci vom interveni”
Alte cinci persoane care adunau „soldați” pentru „armata” Moscovei cu scopul de a deturna rezultatele alegerilor din R. Moldova riscă până la cinci ani de închisoare: Și-au șters pe degeaba aplicația băncii ruse când au văzut știrile la televizor