Ştiri

Sursa imaginii: army.md

Ştiri / Social

21 Dec. 2018 / 17:24

Peste 300 de tineri din capitală au jurat credinţă Patriei

Peste 300 de tineri au depus astăzi jurământul militar în garnizoana Chişinău. Soldaţii din Batalionul de gardă au făcut demonstraţii cu armele, lupte corp la corp şi şi-au prezentat armamentul din dotare. La sfârşitul evenimentului oamenii au făcut poze cu militarii, şi au gustat din vestitul terci ostăşesc, relatează Mesager.

Tinerii ştiu cu exactitate de ce şi-au ales o carieră militară şi spun că după încheierea serviciului în termen, vor continua în bază de contract.

„O să merg mai departe pe contract, şi deja mă gândesc, sau la academie, sau în batalionul destinaţii speciale”. „Planurile mele sunt să termin serviciul militar în termen şi apoi să trec la contract. De ce ai ales cariera militară? Pentru că cariera militară are un viitor mai mare în Republica Moldova, permanent se dezvoltă”. „Serviciul militar este o şcoală a bărbăţiei pentru mine, dar scopul meu este o carieră militară prin contract. Adică vrei să continui? Întocmai. Pentru că coincide cu propriile interese”, spun tinerii.

Cei mai emoţionaţi au fost, însă, părinţii militarilor.

„Îi doresc răbdare, s fie sănătos, să asculte de cei mai mari. Bunica are emoţii”. „Mă bucur de dânsul, că face armata, îmi pare bine. Cât o să îl aşteptaţi? Of, opt luni, tare îmi este dor de el”, spun părinţii

Evenimentul a culminat cu o demonstraţie de arte marţiale şi trageri din armă.

Mandatul militarilor în termen se va încheia în septembrie 2019.

Comentarii