Acces interzis în cartierul lui Țuțu! Arhitectul-șef din Codru către ZdG: „Dacă aveți careva analize, uitați-vă peste gard, că se vede casa!”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Deputatul Constantin Ţuţu urmează, în curând, să se mute în casă nouă, într-un imobil care se construiește la marginea Chișinăului, pe un teren pe care alesul poporului l-a procurat de la un personaj judecat pentru contrabandă cu țigări și căutat de autoritățile din România într-un dosar deschis pentru înșelăciune. Potrivit ZdG, casa lui Ţuţu, la fel ca și celelalte imobile din regiune, este păzită de o agenție de pază privată, iar drumul spre ea este interzis pentru cei care nu au proprietăți în acel cartier.

„Cei care vor să vină în ospeţie sună şi anunţă persoana la care vin, pentru a li se permite accesul”, i-a anunţat pe reporterii publicației unul din paznicii cartierului, modalitatea prin care poţi ajunge în vizită la viitoarea casă a deputatului sau la cele ale vecinilor săi.

Constantin Ţuţu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe listele Partidului Democrat din Moldova (PDM) din noiembrie 2014, a cumpărat terenul cu o suprafaţă de 7,5 ari în luna iulie 2017 de la un consătean din Băcioi, Vladimir Mardar, care, în perioada 2009-2014, a fost judecat pentru contrabandă. Conform datelor acumulate de procurori şi care se regăsesc într-o hotărâre a Curţii Supreme de Justiţie, Mardar a fost prins în timp ce ar fi livrat ţigări în 2 rânduri pe parcursul anului 2008 în valoare de 4,5 milioane de lei.

Construcția casei de locuit a început imediat după procurarea terenului. Peste un an, în luna iunie 2018, imobilul era deja ridicat, acum fiind efectuate lucrări de finalizare. Conform datelor înregistrate deja în registrul bunurilor imobile, casa are o suprafaţă de 302,5 m.p. şi se află, oficial, sub jurisdicţia or. Codru, o suburbie a mun. Chişinău. În realitate, casa deputatului este separată de oraşul Chişinău doar de strada Grenoble.

Arhitectul şef al orașului Codru, Gheorghe Stegărescu, a avut explicaţii confuze referitoare la îngrădirea terenului public din cartierul unde urmează să locuiască deputatul Constantin Ţuţu. Iniţial, acesta a zis că drumul nu ar fi îngrădit. Cât despre gardul care delimitează zona de parc de drumul public şi casele de locuit, arhitectul a încercat iniţial să ne convingă că nu ar exista nicio problemă.

„Să vă spun de gard. Acolo, alături, este un parc, unde se odihnesc oamenii. Gardul desparte parcul de partea unde sunt case de locuit. Acolo a fost pus un gard vremelnic, uşor demontabil, pentru a delimita zona de odihnă de zona de locuit a oamenilor, care se numeşte zonă liniştită, acolo unde nu trebuie să intre nimeni în perioada orelor când ei sunt la lucru. Drumul este de acces către casele de locuit. Totodată, în parc se odihnesc copii, se plimbă oameni cu câini, era pericol pentru copiii care intrau pe drumul acela public de care dvs ziceţi ca să nu se întâmple lucruri neprevăzute. Dar dvs de ce să intraţi acolo? Da, e un drum public, dar el, fie el deputat, fie el ministru sau Dumnezeu, el are dreptul să locuiască liniştit acolo. Dacă aveţi careva analize, uitaţi-vă peste gard, că se vede casa. Numaidecât să intraţi în grădină la dânsul?”, a reproşat arhitectul şef.

Apoi, acesta a admis însă că, „ei nu au dreptul dvs să vă interzică să mergeţi pe acel drum, pe jos. Eu am intrat acolo şi cu maşina şi vă garantez că ei nu mă ştiu. Eu am intrat acolo şi cu unele organe de stat şi nu au fost probleme. Acolo nu o singură dată a fost scandal că au intrat oameni beţi pe teritoriu. Acolo, oamenii au copaci. Au fost smulşi anterior acolo şi nişte copaci. Eu nu vreau să spun că acolo sunt nişte oameni care au posibilităţi să-şi cumpere un copac mai exotic acolo. Au dispărut nişte copaci şi gardul a fost măsura de protecţie a locatarilor. Gardul trebuieşte localităţii. Ştiu că poarta urma să fie demontată. Poate au pus-o înapoi. Noi asta am solicitat de la ei. Zilele viitoare voi merge la faţa locului ca să verific. Nu cred că vă încurcă ei aşa de tare”, a conchis Gheorghe Stegărescu.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...