Două familii rămase fără locuință vor primi bani din partea Guvernului

Două familii rămase fără locuință vor primi bani din partea Guvernului

Trei familii care au ajuns în situații deosebit de grave, dintre care două au rămas fără casă, vor beneficia de ajutor financiar din partea Executivului. În acest scop vor fi alocate 160 de mii de lei din Fondul de Rezervă al Guvernului. Decizia a fost luată astăzi în cadrul ședinței Comisiei pentru situații excepționale, prezidată de Pavel Filip.

50 de mii de lei vor fi alocate familiei din satul Rădenii Vechi, raionul Ungheni, care a rămas fără locuință, după ce, acum două luni, un incendiu devastator le-a mistuit casa. Banii vor fi utilizați pentru procurarea unei case noi pentru cei 5 membri ai familiei, printre care un copil de 2 ani și un bătrân.

Totodată, 90 de mii de lei vor fi alocate unei familii din satul Negrești, raionul Strășeni, care, la fel, în urma unui incendiu a rămas în plină iarnă fără acoperiș deasupra capului.

La ședință s-a decis, de asemenea, acordarea ajutorului financiar în sumă de 20 de mii de lei pentru compensarea cheltuielilor de repatriere a unui moldovean decedat în tragicul accident din orașul Kaluga, Federația Rusă. Anterior, Guvernul a mai alocat 119 mii de lei pentru repatrierea și reîntoarcerea în țară a victimelor acestui accident.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.