MESERIILE căutate cel mai mult în școlile profesionale și colegiile din R. Moldova


În cele 89 de instituții de învățământ profesional tehnic din R. Moldova își fac studiile pe moment 44,3 mii de persoane, cu 4,8% mai puțin comparativ cu anul de studii 2017/18, inclusiv 13 mii ‒ în centre de excelenţă, 17,4 mii ‒ în colegii şi 13,9 mii ‒ în şcoli profesionale.
În anul de studii 2018/19, în instituțiile de învățământ profesional tehnic secundar au fost înmatriculate 7,7 mii de persoane sau cu 2% mai puţin faţă de anul de studii precedent.
Aici, cele mai solicitate meserii au fost cea de mecanic auto - 7,2% din numărul total al tinerilor înmatriculaţi, bucătar - 5,5%, operator pentru suport tehnic al calculatoarelor - 4,1%, cusătoreasă în industria confecţiilor - 4,1%, tencuitor - 3,7%, electrogazosudor-montator - 2,8% etc.
La începutul anului de studii 2018/19, în învățământul profesional tehnic postsecundar studiau 29 de mii de elevi, în scădere cu 2% faţă de anul de studii precedent.
Cele mai solicitate specialităţi au fost cea care ține de îngrijirea bolnavilor - 9,8% din nămărul total al celor înmatriculaţi, contabilitate - 7%, turism - 4,2%, asistenţă socială - 2,9%, educaţie timpurie - 2,9%, frizerie şi cosmetică - 2,8%, vânzări angro şi cu amănuntul - 2,8%, calculatoare - 2,6%, exploatarea tehnică a transportului auto - 2,5% etc.



































