Sâmbătă, la CinemaTePeCa, „De ce trag clopotele, Mitică?”, film CENZURAT anticipat


Astăzi, 15 decembrie, la CinemaTePeCa, vedem singurul film românesc cenzurat chiar înainte de a fi finalizat, „De ce trag clopotele, Mitică?”. Cristian Tudor Popescu ne spune povestea peliculei care a fost pusă sub cheie de teama umorului subversiv și a asemănării cu fapte și persoane reale.
„Stimate tovarășe secretar,
Buna mea credință, care a stat întotdeauna la temelia excelentei mele sănătăți morale, mă obligă să cred că nu sunteți defel informat despre chipul samavolnic și prostesc în care trepăduși intermediari, funcționari de carton, procedează cu filmul meu «De ce trag clopotele, Mitică?» - inspirat din opera lui I. L. Caragiale. Această procedură este fără precedent - fără precedent chiar în anii sumbri ai «obsedantului deceniu» - atât de fără precedent încât explică îndelungata mea tăcere, reacția mea întârziată. Am fost paralizat și fascinat de abuz, tovarășe secretar! Am stat cu gura căscată în dreptul gratiilor, ca țăranul din celebra anecdotă cu girafa de la grădina zoologică, murmurând - «așa ceva nu există!»”.
Așa începe scrisoarea adresată de Lucian Pintilie secretarului Comitetului Central al P.C.R., la două luni după ce „De ce trag clopotele, Mitică?”, încă în lucru, este confiscat și încuiat în beciul Casei Scânteii, în așteptarea celei de-a doua vizionări, niciodată realizată. Decizia l-a revoltat pe regizorul plimbat zadarnic între Paris, unde trăia în anii ‘80, și București, cu pretextul fals al reluării producției în așa măsură, încât și-a asumat să le transmită în scris cenzorilor că faptele lor nu pot fi decât manifestări de „prostie, lașitate și ticăloșie”.
Caragiale & Pintilie. Un duo excepțional. Doar în democrație
Premiera filmului a avut loc abia zece ani mai târziu, odată cu dispariția cuplului incomodat de arta prea fidelă vieții și infidelă partidului. „Noi trăim într-o stare de carnaval perpetuu”, spunea regizorul exclus din viața culturală a României, „ajutat” de comuniști să emigreze pentru a fi redus la tăcere.
Tocmai această perspectivă l-a apropiat pe Pintilie de Caragiale, el însuși creatorul unei lumi vulgare, imorale, mistuită de pasiuni frivole, în „D’ale carnavalului”, piesa care a inspirat „De ce trag clopotele, Mitică?”.
Personajul principal, Pampon, este victima propriilor iluzii, asemeni iubitei sale care-și împarte dragostea și cu Nae, iubitul Miței, care-l iubește, la rândul ei și pe Crăcănel.
Comicul de limbaj și ridiculizarea fizionomiei personajelor desăvârșesc satira considerată, astăzi, unul dintre cele mai bune filme românești ale tuturor timpurilor. Din distribuție fac parte Victor Rebengiuc (Pampon), Mariana Mihuț (Mița), Petre Gheorghiu (Crăcănel), Tora Vasilescu (Didina), Gheorghe Dinică (Nae), Mircea Diaconu (Iordache), Florin Zamfirescu (Catindatul), Ștefan Iordache (Mitică), Ștefan Bănică, Tamara Buciuceanu și Ovidiu Schumacher.
Emisiunea CinemaTePeca este difuzată la Digi24 în fiecare sâmbătă, de la ora 21.00. Gazda cinefililor este istoricul și criticul de film Cristian Tudor Popescu. Cele mai valoroase filme ale cinematografiei românești sunt la Digi24 în fiecare weekend, într-o prezentare concisă și savuroasă, marca Cristian Tudor Popescu.
Sursa: digi24.ro











































































