EXPERIMENT // Primele patru panouri ELECTRONICE de așteptare în stații, instalate în Chișinău


Primele patru panouri electronice de afișare a timpilor de așteptare în stații pentru ruta de troleibuz nr. 30, care asigură legătura între Aeroport și centrul orașului, au fost deja montate.
Durata așteptare a troleibuzului nr. 30, pe direcția tur, este afișată pe panourile electronice în stațiile: str. 31 August 1989, str. Ismail - bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, bd. Dacia – bd. Traian și Aeroportul Internațional Chișinău.
Panourile digitale informative, dotate cu sisteme GPS, primesc date la un anumit interval de timp de la troleibuzele aflate pe traseu, pentru actualizarea timpului real de așteptare în stații.
Potrivit Primăriei Chişinău, panourile informaționale sunt in regim de testare și au fost instalate de Î.M. „Regia Transport Electric Chișinău”, în cadrul unui proiect-pilot de informare a călătorilor despre timpii de așteptare în stații a transportului public.











































































