Sursa imaginii: bzb.ro
Ştiri / Internaţional
13 Dec. 2018 / 15:27
Proteste de amploare la Budapesta
Au fost proteste de amploare la Budapesta, după ce Parlamentul maghiar a adoptat, într-o atmosferă foarte tensionată, o controversată lege a muncii, pe care sindicatele şi opoziţia o numesc Legea dreptului la sclavie, pentru că sporeşte semnificativ numărul orelor suplimentare pe care le pot pretinde angajatorii, de la 250 la 400 pe an, scrie ştirileprotv.ro.
Protestatarii s-au adunat întâi în faţa sediului partidului de guvernământ, al lui Viktor Orban, apoi în faţa Parlamentului.
Poliţia a mobilizat forţe importante pentru a încerca să controleze demonstraţiile. Protestul a început spontan în Piaţa Kossuth pentru ca apoi să se mute la sediul Parlamentului. Unii dintre manifestanţi au încercat să treacă de cordoanele poliţiei, însă au fost împinşi înapoi.
Oamenii au ieşit în stradă imediat după ce Parlamentul a adoptat cu 130 de voturi „pentru”, 52 „împotrivă” şi o abţinere o nouă lege a muncii, care flexibilizează timpul de lucru suplimentar.
Comentarii