23:07:59 10.04.2025
Stiri

Dodon recunoaşte în sfârşit că Basarabia e România

Politică 02.12.2018 12:25 Vizualizări5524
Dodon recunoaşte în sfârşit că Basarabia e România
Trustia, elegii politikoase

Ieri am discutat despre Dodon, care nu a rezistat tentaţiei omologice şi i-a trimis lui Iohannis o felicitare feciorelnică, în stil naiv, cu ocazia Centenarului Marii Uniri. Astfel, în peretele inexpugnabilei noastre statalităţi a apărut o crăpătură de un deget, de care vor profita unioniştii de pretutindeni.

Prezidentul ales de tot popoprul se linguşeşte, face pe niznaiul, ca şi cum nu ar şti că la 1 decembrie se sărbătoreşte unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu Patria-Mamă. Dar el ştie foarte bine ce s-a întâmplat acum o sută de ani în această zi şi Putin ştie că Dodon ştie.

Acum va trebui să dea explicaţii prin coridoarele Kremlinului (şi la Patriarhia Kirillică), căci păcătul faţă de „russki mir” e mare. E ca şi cum ar fi scris pe Preşedinţia renovată cu bani turceşti că Basarabia e România şi ar fi iluminat-o corespunzător, în culorile tricolorului românesc, nu rusesc. Iar dacă A este egal cu B, iar B este egal cu C, rezultă că Republica Molotova e România şi proptelele statalităţii rămân fără fundament, riscă să să se prăbuşească peste capetele molotovenilor.

Acum stau şi mă gândesc: dacă ruşii şi ucrainenii sunt acelaşi popor, cum spune Putin apăsat, atunci ce mai contează cui aparţine Crimeea şi pe unde navighează navele ucrainene?

Al vostru caragialofil, gogolofil, derjimordafob, Ion Buraga
Autor:
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte