O moldoveanca si-a pierdut viata, una e in stare extrem de grava, iar alti cinci cetateni moldoveni au ajuns la spital cu diferite rani, dupa ce autocarul in care se aflau s-a rasturnat pe o sosea din Romania. In vehicul se aflau 13 persoane, toate din Republica Moldova.

Tragedia s-a produs aseara, in apropiere de localitatea Marasesti, Romania. Autocarul cu 13 pasageri la bord a pornit din Italia si urma sa ajunga la Chisinau. 

Potrivit politiei romane, soferul ar fi deviat de pe soseaua principala pe un drum secundar, a intrat intr-o curba periculoasa, a pierdut controlul asupra volanului, a derapat de pe sosea, a ajuns cu autocarul intr-un sant si s-a rasturnat.

In urma impactului, o moldoveanca a murit pe loc, iar alti sase oameni au fost transportati de urgenta la spitalul Judetean de Urgenta "Sf Pantelimon" Focsani. 

Contactat de Pro TV, responsabilii de la spitalul din Focsani ne-au comunicat ca dintre cei sase moldoveni care au fost adusi aseara acolo, doar unul ramane internat, starea acestuia fiind extrem de grava. Este vorba despre o femeie de 58 de ani, care se afla la terapie intensiva. Ceilalti cinci moldoveni au primit ingrijiri medicale si au plecat, unii dintre ei, refuzand sa ramana internati.

Ceilalti sase pasageri moldoveni, care se aflau in autocar, au fost cazati aseara la Centrul de Permanenta din Marasesti.