09:00:03 30.04.2025
Stiri

Irina Rimes suferă de dorul părinților: „Fac un efort și o dată pe lună ajung în Republica Moldova”. Vrea să le cumpere un apartament la București

Monden 17.11.2018 13:41 Vizualizări3138
Irina Rimes suferă de dorul părinților: „Fac un efort și o dată pe lună ajung în Republica Moldova”. Vrea să le cumpere un apartament la București

Stabilită de vreo șase ani în România, Irina Rimes duce dorul rudelor sale, rămase în localitatea natală din Republica Moldova.

Cântăreața, jurat-antrenor la emisiunea „Vocea României” de la PRO TV, își face lunar timp pentru a-și vizita familia, în ciuda programului încărcat.

Irina Rimes s-a născut în raionul Florești din Republica Moldova și s-a mutat în România în urmă cu șase ani. După ce a dat lovitura în țara natală, bifând finala show-ului „Fabrica de staruri”, artista a considerat că este timpul să facă pasul cel mare și să se mute la București. A lăsat în urmă locurile în care a crescut, trezindu-se într-un oraș mult mai mare și aglomerat, care inițial a speriat-o.

Tânăra din R. Moldova a fost însă conștientă că doar prin sacrificii poate ajunge acolo unde și-a propus. Și a reușit poate mai repede decât se aștepta.

„La mine drumul până acolo sus a durat doar doi ani, mult mai puțin decât la alții”, ne-a mărturisit ea.

„Sunt cei mai importanți oameni din viața mea”

Se spune că dorul se mai ostoiește cu timpul, dar Irina nu s-a obișnuit nici acum cu depărtarea de părinți, Valentina și Tudor Rimes, și de fratele ei mai mic, Vitalie. Din acest motiv, își face timp lunar să-i viziteze.

„Fac un efort și o dată pe lună ajung în Moldova. Pentru că acasă e acasă, iar mama e mama. La fel, tata și fratele meu sunt cei mai importanți oameni din viața mea. Iar dacă lor nu le acord atenție, care sunt valorile mele?”, a mai spus artista pentru Libertatea.

Vrea să-i aducă în București Irina și-a propus chiar să cumpere un apartament în București pentru rudele sale, pentru ca acestea să-i fie alături. Banii nu-i lipsesc, însă există un obstacol în împlinirea acestui vis al vedetei: celor dragi ei, mai ales fratelui său, le este greu să se rupă de origini…

Autor:
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte