DEZINFORMARE în presa rusă cu privire la R. Moldova. Parlamentul de la Chișinău: „Regretăm distribuirea fake news”


Două instituții de presă de la Moscova, TASS și RIA Novosti, au publicat astăzi știri legate de un pretins comunicat referitor la statutul pensionarilor din R. Moldova, iar Parlamentul de la Chișinău anunță că e vorba de o dezinformare.
„Regretăm distribuirea fake news și atenționăm că un proiect de lege legat de pensionarii care locuiesc în afara țării este înregistrat în Parlament și stipulează facilități suplimentare pentru această categorie de persoane. În particular, inițiativa legislativă semnată de președinta Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Valentina Buliga, prevede că persoanele care și-au stabilit domiciliul într-un stat cu care Republica Moldova nu are încheiat un acord privind asigurările sociale depun cererea de pensionare și actele necesare la organul teritorial de asigurare socială de la ultimul domiciliu din Republica Moldova, care se înregistrează în mod obligatoriu. Autoarea argumentează propunerea prin dreptul constituțional la pensie al cetățenilor Republicii Moldova, indiferent de viza de reședință”, se arată într-o dezmințire făcută publică de Parlamentul R. Moldova.
Legislativul ține să mai precizeze că avizul Guvernului pentru acest proiect nu este încă aprobat, iar pentru intrarea în vigoare a unei legi aceasta trebuie adoptată de Parlamentul Republicii Moldova.
Vedeți mai jos proiectul de lege înregistrat în Parlament pe 18 mai curent:











































































