Stiri
Chișinăul condamnă așa-zisele alegeri din Donbas: Ucraina și R. Moldova, colaborare pentru gestionarea conflictelor secesioniste și reîntregirea celor două state
Politică
13.11.2018
12:38
1149

R. Moldova și Ucraina se vor „susține reciproc și necondiționat” în gestionarea proceselor de reglementare a conflictelor secesioniste.
Întelegerea a fost confirmată la întâlnirea ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, cu ministrul ucrainean pentru Problemele Teritoriilor Temporar Ocupate și Persoanelor Strămutate Intern, Vadim Cernîş.
Un comunicat de presă al ministerului de la Chișinău arată că Tudor Ulianovschi și Vadim Cernîş au efectuat un schimb de opinii privind evoluțiile de pe agenda procesului de reglementare transnistreană în formatul „5+2”, dar şi aplicabilitatea acordurilor de la Minsk, asigurându-se reciproc de susţinere necondiţionată care vine să reconfirme obiectivele celor două state vecine de reîntregire teritorială în limitele graniţelor recunoscute internaţional.
Şeful diplomaţiei moldoveneşti a condamnat așa-zisele „alegeri” locale, desfășurate la 11 noiembrie curent de formațiunile paramilitare din regiunea Donbas a Ucrainei, declarând că acestea constituie o încălcare a legislației ucrainene și o sfidare a acordurilor de la Minsk şi principiilor dreptului internaţional.
Ministrul Tudor Ulianovschi şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la situația instabilă din estul Ucrainei, care vulnerabilizează climatul de securitate regional și european, subliniind că perpetuarea ostilităţilor în această regiune reclamă acțiuni adecvate din partea actorilor-cheie.
În cadrul dialogului a fost abordate chestiuni legate de ameninţările hibride la adresa securităţii regionale, fiind subliniată importanţa concertării eforturilor pentru contracararea acestora.

Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
26.04.2025
11:36
2
Lecții dureroase de la Cernobîl: Omagiu adus moldovenilor eroi de Igor Grosu și Dorin Recean la 39 de ani de la dezastru
25.04.2025
13:40
1061
Mercenari Wagner, cărăușii lui Șor sau agenți ai serviciilor secrete rusești: Cine ar fi cetățenii ruși cărora li s-a interzis intrarea pe teritoriul R. Moldova? „Cerem un minim respect”
25.04.2025
11:35
1048
Răspunsul Chișinăului pentru autoritățile Federației Ruse, care au emis o avertizare de călătorie în R. Moldova pentru cetățenii ruși: „Autoritățile ruse aleg, din nou, să tensioneze relațiile și să divizeze prin declarații nefondate”
25.04.2025
11:22
710
O delegație a Comisiei de la Veneția, vizită la Chișinău pentru a discuta despre reforma judiciară anticorupție
25.04.2025
21:07
681
Rusia nu poate uni Crimeea cu Transnistria: Destabilizare prin propagandă și limitări militare
25.04.2025
11:00
438
Deputații găgăuzi caută sprijin internațional, invocând „relații tensionate” cu Chișinăul
24.04.2025
21:21
895
Maia Sandu: „R. Moldova va beneficia, cu sprijinul Uniunii Europene, de echipamente care vor proteja cetățenii noștri de dronele rusești"
24.04.2025
21:10
1032
UE formează o echipă de intervenție rapidă pentru a sprijini R. Moldova împotriva amenințărilor hibride rusești
24.04.2025
20:00
870
UE acordă R. Moldova sisteme de apărare antiaeriană pentru protecția cetățenilor contra dronelor rusești
24.04.2025
16:20
906
Numele liderului de la Kremlin, scris cu literă mică de spicherul Grosu, după BOMBARDAMENTELE violente asupra orașelor Kiev, Harkov, Jitomir, Dnipro sau Herson: „Imaginile sunt terifiante... Vom vorbi zi de zi de aceste orori”

Top stiri
26.04.2025
10:57
54
Moldova își consolidează securitatea energetică prin parteneriate internaționale și investiții strategice
26.04.2025
09:52
332
Fiul unui oficial CIA ucis în Ucraina, luptând pentru armata rusă: o poveste surprinzătoare de radicalizare și dezamăgire americană
26.04.2025
06:57
389
Trump declară că Rusia și Ucraina sunt aproape de un acord de pace
25.04.2025
22:52
879
,,Putin Team" Bolea, deputatul socialist ,,adoptat" de Șor, și-ar fi agresat soția în fața copiilor. Organele de drept au emis un ordin de restricție de URGENȚĂ, după ce unui dintre copii l-a reclamat că ar fi agresat-o pe soția sa
25.04.2025
22:36
683
Întâlnire de trei ore la Moscova: Putin și emisarul american discută reluarea dialogului Rusia-Ucraina
25.04.2025
18:46
734
Lucrările de construcție a Podului de Flori peste Prut, la Ungheni, demarate pe 26 aprilie: Fonduri europene nerambursabile în valoare de peste 1,8 miliarde de euro
25.04.2025
18:13
713
Locuitorii din Chișinău, îndemnați să depună proiecte în cadrul Programului „Curtea Europeană”: 100 de milioane de lei alocate de Guvern prin Bugetul +PLUS
25.04.2025
16:57
863
Trump afirmă că Ucraina nu va adera la NATO și recunoaște controlul Rusiei asupra Crimeei în cadrul unei discuții cu revista Time
25.04.2025
15:41
873
Marea Britanie renunță la planul de a trimite trupe în Ucraina, dar intensifică sprijinul militar împreună cu Franța și Turcia
25.04.2025
15:08
582
Sute de hectare, revigorate la Telița prin infrastructură nouă de irigație, cu sprijinul programelor IFAD
25.04.2025
13:40
1053
Mercenari Wagner, cărăușii lui Șor sau agenți ai serviciilor secrete rusești: Cine ar fi cetățenii ruși cărora li s-a interzis intrarea pe teritoriul R. Moldova? „Cerem un minim respect”
25.04.2025
12:59
720
UTIL // Adolescenții care se culcă devreme și dorm suficient au o minte mai ageră
25.04.2025
12:19
639
Activități în memoria victimelor foametei din 1946–1947, desfășurate în școlile și universitățile din R. Moldova
25.04.2025
11:46
688
Interreg NEXT România – Republica Moldova: Se caută proiecte pentru granturi între 200 de mii și un milion de euro. Care sunt domeniile eligibile
25.04.2025
11:35
1042
Răspunsul Chișinăului pentru autoritățile Federației Ruse, care au emis o avertizare de călătorie în R. Moldova pentru cetățenii ruși: „Autoritățile ruse aleg, din nou, să tensioneze relațiile și să divizeze prin declarații nefondate”
25.04.2025
11:26
615
Peste 6 000 de elevi din clasa a IX-a se pregătesc pentru examenul național prin Programul Național de Remediere la Matematică
25.04.2025
11:22
705
O delegație a Comisiei de la Veneția, vizită la Chișinău pentru a discuta despre reforma judiciară anticorupție
25.04.2025
11:08
644
Copil de 11 ani din R. Moldova, aflat în stare gravă, transportat la un spital din Cluj pentru a fi salvat: Cooperare între medicii de la SNCTI și SMURD
25.04.2025
10:59
634
ANALIZĂ // 9 mai, „Ziua Victoriei”, în istoria URSS-ului și a Rusiei. Putin folosește această zi ca un element-cheie al PROPAGANDEI, iar principalul slogan nu mai este PACEA, dar „o putem repeta”
25.04.2025
10:51
1032
Dosar redeschis după 14 ani: Fratele ucigașului tinerei răpite la Orhei, pe banca acuzațiilor pentru omorul unui bebeluș la Telenești
25.04.2025
10:42
584
Sportivii moldoveni strălucesc cu trei medalii la Campionatul European de sambo desfășurat în Cipru
25.04.2025
09:01
764
UE pregătește planul pentru a reduce definitiv dependența de combustibilii fosili din Rusia până în 2027
25.04.2025
06:54
917
Zelenski: Ucraina acceptă propunerile de pace, dar refuză să încalce Constituția
25.04.2025
02:10
826
Israelul amenință cu extinderea operațiunilor în Fâșia Gaza după atacurile soldate cu 55 de morți
24.04.2025
22:30
720
ONU dezvăluie tratamente psihiatrice forțate aplicate opozanților din Belarus după alegerile din 2020

Actualitate
Parteneri
Descoperă
Actualitate

Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Arhiva sondajelor
Prietenii noștri