Azi, în cadrul ședinței de la Guvern, membrii Executivului au aprobat un proiect de decizie cu privire la înființarea Sistemul național de alertă teroristă.
Documentul urmărește prevenirea, descurajarea şi combaterea terorismului pe teritoriul Republicii Moldova. Aceasta cuprinde recomandările pentru cetățeni în caz de alertă teroristă, sarcinile autorităţilor cu atribuţii în domeniu și prevede gradarea situaţiei de securitate antiteroristă în funcţie de pericolele interne şi cele regionale.
SNAT are 4 niveluri: scăzut (culoare albastră), moderat (culoare galbenă), ridicat (culoare portocalie) și critic (culoare roșie). La fiecare nivel de alertă stabilit, autoritățile competente vor întreprinde măsuri specifice pentru asigurarea securității naționale.
Tot astăzi, membrii Guvernului au aprobat Regulamentul privind organizarea și desfășurarea testelor antiteroriste. Acestea sunt necesare pentru a îmbunătăți sistemul de asigurare a protecției antiteroriste, precizează reprezentanții Cabinetului de Miniștri într-un comunicat.