Încă un cadavru în BLOCUL GROAZEI: A fost găsit în această dimineață


Bilanțul morților după explozia de sâmbătă-seara produsă într-un bloc de locuit din Chișinău se ridică la patru persoane.
După ce ieri-noapte au fost găsite sub plăcile de beton corpurile neînsuflețite ale femeii de 30 de ani și copilului ei de patru anișori, salvatorii au mai recuperat astăzi-dimineață de sub dărâmături o femeie decedată.
Un comunicat de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) arată că femeia a fost scoasă de sub plăcile de beton căzute la etajul 14.
Identitatea femeii urmează a fi stabilită, dar ieri Poliția anunța că nu se cunoaște nimic despre o bătrână de la etajul 15 al blocului respectiv pe nume Irina Podorojanscaia.
În afară de cele trei victime, în noaptea exploziei decedase la spital și un locatar în vârstă de 77 de ani.
Totodată, proprietara apartamentului de la etajul 16 în care s-ar fi produs explozia este internată la Reanimare, iar un pompier rănit în timpul operațiunii de salvare urmează a fi exernat într-o săptămână.









































































