Prima intervenție a avut loc în municipiul Bălți pentru un băiat în vârstă de 5 ani care în timpul jocului a pus un inel pe deget și nu a reușit să-l scoată. Părinții au alertat serviciile de urgență, iar salvatorii au reușit să scoată de pe deget obiectul incomod.
Un alt caz a avut loc în același oraș, unde pompierii au intervenit pentru a debloca un inel de pe mâna unui băiat de 14 ani. Specialiștii au stabilit că degetul minorului este inflamat, iar obiectul incomod nu poate fi scos. În cele din urmă, salvatorii au reușit să efectueze intervenția, iar copilul nu a avut de suferit.
Potrivit datelor IGSU, în ultimile 24 de ore salvatorii au intervenit în 24 situații de risc.