Amenzi de zeci de mii de lei sau chiar inchisoare pentru cei care tortureaza animalele. Asta prevede un proiect de modificare a Codului Penal votat recent in prima lectura de Parlament. Acum, agresarea sau uciderea unui animal este sanctionata contraventional, iar anual sunt eliberate doar cateva zeci de amenzi. Asta in timp ce sute de vietati sunt mutilate si ucise de oameni, care scapa nepedepsiti, potrivit ONG-urilor pentru prootectia animalelor.
26 MAI 2016
Imaginile revoltatoare in care doi caini morti sunt tarati de o femeie si fiica sa pe un drum, intr-un sat din Cahul, au fost surprinse de catre un localnic acum doi ani. In filmulet femeia recunoaste ca i-a ucis cu mainile ei, doar pentru ca patrupezii isi rodeau funiile cu care erau legati. Dupa ce imaginile au devenit virale, s-a autosesizat si politia, care spunea atunci ca in cazul in care va fi gasita vinovata, ea va fi amendata cu 800 de lei. Atat.
La noi, este o practica obisnuita ca animalele sa fie lovite de masini si lasate sa zaca pe marginea drumului, iar pisicile si cainii sa fie omorati in primele zile de viata pe motiv ca stapanii nu au unde sa-i tina. Sunt multe cazurile care ajung in atentia opiniei publice in care cainii abandonati sunt otraviti.
Tatiana NASTAS, REPORTER PRO TV: “Iarna trecuta, Bart a fost gasit in timp ce zacea pe marginea drumului cu coloana vertebrala fracturata. Timp de 5 zile, zeci de persoane indiferente au trecut pe langa el fara a-i acorda ajutor. A fost o adevarata provocare pentru voluntarii de la azil sa-i salveze viata, insa nici pana in prezent, catelul asa si nu s-a recuperat. Doar la azilul de animale din Anenii Noi sunt zeci de vietati care au ajuns aici mutilate sau aproape moarte, in timp ce in toata tara amenzi s-au dat nici macar in jumatate de cazuri.”
Potrivit datelor statistice ale politiei, anul trecut pe intreg teritoriul tarii au fost eliberate 30 de amenzi pentru cruzime fata de animale. In timp ce in 2016, au fost sanctionate 22 de persoane. In realitate, numarul animalelor torturate ar fi mult mai mare, spun angajatii unor aziluri.
Iulia AXIONOVA, FONDATOR AZILUL DE ANIMALE ANENII NOI: “Rijic a fost gasit de o fata cu labuta prinsa intr-o capcana, plin de sange. Din fericire, am reusit sa salvam labuta. Lona avea stapani, iar cand s-a imbolnavit, proprietara se pare ca nu a vrut sa se complice si pur si simplu a alungat-o afara. Noi la azil avem 150 de caini, iar toti au avut de suferit din cauza oamenilor.”
Mai mult, cei care isi dedica timpul pentru a salva animalele fara adapost spun ca nici nu sunt bagati in seama atunci cand sesizeaza organele de drept referitor la cazurile de cruzime.
Iulia AXIONOVA, FONDATOR AZILUL DE ANIMALE ANENII NOI“: Nu reactioneaza. Ne spun ca si asa au probleme si nu au timp sa se ocupe de cainii nostri.”
Acum o saptamana, Parlamentul a votat in prima lectura un proiect de modificare a Codului Penal care prevede pedepse mai dure pentru cei care isi bat joc de animale. Modificarile presupun amenzi de pana la 38 de mii de lei, dar si inchisoare de pana la un an.
Iar in cazul in care animalul este torturat in public sau in prezenta minorilor, asa cum s-a intamplat acum doi ani la Cahul, amenda se dubleaza, iar pedeapsa cu inchisoarea creste de la un an pana la trei. In prezent, pedeapsa maxima este de 1200 de lei, amenda care insa nu se aplica, in conditiile in care, in tara noastra nu exista institutii care sa protejeze animalele, iar cazurile de acest fel, practic nu sunt bagate in seama de autoritati, spun reprezentantii ONG-urilor.
Iulia AXIONOVA, FONDATOR AZILUL DE ANIMALE ANENII NOI: “Eu nu cred in aceste amenzi. Poate vor exista cateva cazuri pe care sa arate la televizor, dar sa vorbim despre aceea ca gata, legea s-a inasprit si cu totii vor inceta sa mai mai mutileze si sa oamoare animalele, nu cred in asta. De amenzi este nevoie, dar autoritatea responsabila nu va monitoriza aceste cazuri.”
Valentina DUDNIC, FONDATOR ASOCIATIA ALGA: “Problema este foarte mare, iar fara implicarea autoritatilor, a guvernului n-o sa iesim la capat. Las sa fie si 3 mii de lei amenda, dar intr-adevar omul sa fie sanctionat.”
Noul articol care ar putea fi adaugat in Codul Penal prevede ca de tortura fata de animale se fie responsabili in continuare cei de la Agentia pentru Siguranta Alimentelor, dar si politia. Ca sa intre in vigoare, proiectul trebuie sa fie votat si in lectura finala.